Prezența B-52 în România amintește Rusiei de brațul lung al bombardierelor SUA. Americanii spun că prezența aici e una specială (Video)

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Bombardier american de tip B-52, zburând în formație cu un F-16 Fighting Falcon al României. Photo: ROAF
Bombardier american de tip B-52, zburând în formație cu un F-16 Fighting Falcon al României. Photo: ROAF

O zi istorică a avut loc în urmă cu mai bine de o săptămână, când legendarele bombardiere strategice americane B-52, au fost dislocate în premieră în România la MK - Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Constanța.

Iar prezența bombardierelor americane B-52 la Marea Neagră, în plină agresiune rusă, nu a fost o coincidență. Ci un mesaj transmis de SUA, atât de solidaritate cu aliații ei, în cazul de față România, cât și un mesaj clar cu privire la apărarea fiecărui centimetru din teritoriul NATO în fața imperialismului și agresiunii ruse în Europa de Est.

Cele două bombardiere dislocate aici fac parte din Bomber Task Force Europe.

„Flancul NATO estic este mai puternic în această zi istorică! Pentru prima dată, bombardierele B-52 Stratofortress de la Barksdale Air Force Base au aterizat în România în sprijinul Bomber Task Force Europe”, e mesajul transmis de ROAF, preluat și de DefenseRomania, în momentul în care americanii au aterizat.

Cele două B-52H Stratofortress ale Forțelor Aeriene ale SUA fac parte din cadrul unității 2nd Bomb Wing de la Baza Barksdale, Louisiana. Ele au aterizat la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

 

Comandantul american al 20th Expeditionary Bomb Squadron spune că prezența în România a legendarelor B-52 e una specială

 

3. Bombardier... (b-52-romania_53338100.png)

Bombardier american de tip B-52 dislocat în România pe MK. Photo source: Screenshot NATO

Pe durata misiunii, bombardierele vor opera sub numele de 20th Expeditionary Bomb Squadron și se vor integra cu aliații NATO și alți parteneri internaționali pentru a coordona capabilitățile și a asigura angajamentele de securitate din aria de responsabilitate a Comandamentului European al SUA.

Cei de la Centrul Multimedia al NATO au publicat recent un material despre B-52 în România în care se pot obseva operațiuni de mentenanță ale avionului precum și o decolare de la MK a impunătorului bombardier strategic american.

În cadrul materialului locotenent-colonel Jared Patterson, comandantul 20th Expeditionary Bomb Squadron subliniază că dislocarea în România are ca scop îmbunătățirea interoperabilității între aliați.

B-52 americane vor participa aici la misiuni de antrenament cu aviația militară a României. Iar mesajul privind securitatea României transmis de comandantul SUA e cât se poate de clar:

Nicio națiune nu poate face față singură provocărilor de securitate de azi. E important să operăm în acele zone critice precum e regiunea Mării Negre. A fost o experiență grozavă să cunoaștem parteneri și aliați, să lucrăm cu ei, să zburăm alături de ei și să ne antrenăm împreună”, precizează comandantul 20th Expeditionary Bomb Squadron.

El a adăugat că misiunea e cu adevărat specială mai ales pentru că B-52 sunt pentru prima oară în România.

„Efectuăm la nivel global misiune BTF (Bomber Task Force), dar această dislocare e cu adevărat specială pentru noi. Este prima dată când BTF e în România și prima dată când B-52 sunt operate de pe pământ românesc. E o oportunitate unică să lucrăm cu partenerii noștri români și să desfășurăm misiuni reale pentru a ne perfecționa tacticile, tehnicile și procedurile”, a conchis Jared Patterson, comandantul 20th Expeditionary Bomb Squadron.

DefenseRomania redă integral materialul video publicat de NATO cu prezența B-52 în regiune și interviul acordat de Jared Patterson, comandantul 20th Expeditionary Bomb Squadron

Youtube video image

 

Știați că. B-52 sunt dislocate în premieră în România la MK, dar legendarele bombardiere americane au mai zburat în 2022 peste țara noastră, un alt mesaj de forță transmis ocupantului rus

 

În august 2022, la puțin timp după invazia pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrianei, bombardierele B-52 au fost transferate din nou în teatrul de operații european.

Bombardierele americane de tip B-52H Stratofortress au efectuat atunci zboruri cu o intensitate fără precedent.

În august 2022 a fost pentru a treia oară în ultimele șase zile când aeronavele americane au înconjurat Europa. Atunci, două bombardiere B-52H au survolat și teritoriul României. 

De data aceasta americanii le-au dislocat în țara noastră.

4. Bombardier... (b-52-sua-in-romania_43776600.jpg)

Bombardiere americane B-52 deasupra Constanței, pregătindu-se de aterizare pe MK (Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu). Photo source: ROAF

Deși bătrâne, B-52 joacă un rol esențial în ceea ce privește descurajarea.

Între 1952 și 1962  au fost produse un total de 744 de bombardiere B-52 . Proiectat și construit de Boeing, aeronava B-52 a fost actualizată și îmbunătățită în mod constant de atunci.

Noile modernizări vor oferi o serie de modificări și completări interne, inclusiv instalarea sistemelor digitale de control al motorului, reprezintă una dintre cele mai relevante modernizări pentru avioanele B-52 din ultimele decenii.

Trecerea de la turbo ventilatoarele Pratt & Whitney TF33 învechite, la noile F130, este destinată să mărească raza de acțiune a aeronavei, să îmbunătățească performanța pe teren, să scadă consumul de combustibil și să reducă costurile și sarcinile de întreținere și logistică.

Raza de acțiune e de peste 14.000 kilometri azi, fără realimentare aeriană.

Noile bombardiere vor conține, de asemenea, radare active cu scanare electronică (AESA) AN/APG-79. Varianta radarului care va fi folosită pe B-52 este o versiune la scară a setului găsit pe F/A-18E/F Super Hornet și EA-18G Growler, precum și pe vechile F/A-18 USMC.

CITEȘTE ȘI: Bătrânul B-52H Stratofortress va fi supus unor actualizări radicale ce îi vor permite să atingă pragul de un secol de serviciu aerian

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel