"Putem să vă spunem că preşedintele şi prim-ministrul sunt sub controlul nostru. I-am arestat în reşedinţele lor", a declarat pentru France Presse unul dintre liderii rebeliunii, sub acoperirea anonimatului. Potrivit unui alt militar din tabăra soldaţilor revoltaţi, cei doi politicieni sunt "într-un blindat în drum spre Kati", unde se află unitatea Soundiata Keita, la circa 15 km de Bamako, punct de plecare al rebeliunii la începutul zilei, transmite Agerpres.
Militarii revoltaţi au preluat întâi controlul unităţii şi al străzilor adiacente, apoi s-au deplasat în convoi spre centrul capitalei, potrivit unui corespondent al AFP.
La Bamako, ei au fost aclamaţi de manifestanţii adunaţi pentru a cere demisia şefului statului în Piaţa Independenţei, epicentrul protestelor care au zguduit Mali în ultimele luni, înainte de a se îndrepta spre reşedinţa preşedintelui Keita. Preşedintele Comisiei Uniunii Africane (UA), Moussa Faki Mahamat, a condamnat energic arestarea preşedintelui malian. "Condamn energic arestarea preşedintelui Ibrahim Boubacar Keita, a premierului Boubou Cissé şi a altor membri ai guvernului malian şi fac apel la eliberarea lor imediată", a scris el pe contul său de Twitter.
Tot de la Kati a plecat şi rebeliunea de la 21 martie 2012, când rebelii tuaregi au lansat o ofensivă majoră în nordul Mali iar soldaţii s-au revoltat împotriva incapacităţii guvernului de a face faţă situaţiei. Militarii l-au înlăturat atunci de la putere pe preşedintele Amadou Toumani Touré.
Lovitura de stat a precipitat căderea nordului Mali în mâinile grupurilor islamiste armate, care au ocupat această regiune timp de nouă luni înainte de fi alungaţi în urma unei intervenţii militare internaţionale conduse de Franţa în ianuarie 2013 şi aflată încă în curs.
Sub presiunea internaţională, junta a cedat în cele din urmă puterea autorităţilor civile interimare până la alegerea, în 2013, a lui Ibrahim Boubacar Keita.
Din luna octombrie, România contribuie în Mali la eforturile internaționale de menținere a păcii cu un detașament al Forțelor Aeriene format din 120 de militari și patru elicoptere IAR-330 L-RM la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA).
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News