Maia Sandu cere puteri sporite pentru poliție, în confruntarea cu agitatorii pro-ruși

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut marți ca forțelor de ordine să le fie acordate mai multe atribuții pentru a reprima protestele de stradă, despre care a spus că destabilizază țara și vizează instalarea unei conduceri pro-ruse.

Publicitate

Mii de oameni au ieșit în stradă și au montat corturi în fața parlamentului și a reședinței Maiei Sandu în ultimele săptămâni, cerând demisia guvernului pro-occidental, scrie Reuters.

Evident, oraganizatorii susținuți de Moscova, au avut grijă să grefeze protestele pe teme sociale.

Astfel, protestatarii își exprimă furia față de creșterea prețurilor, inclusiv a celor din energie, sector în care Rusia a reușit să distorsioneze flagrant piețele europene, cauzând creșteri istorice de preț la gaze și electricitate.

Maia Sandu a cerut guvernului să modifice legislația pentru a acorda mai multe puteri autorităților de aplicare a legii, dar nu a precizat care vor fi acele puteri.

"Trădarea patriei va fi aspru pedepsită. Cei care seamănă panică și vor război vor fi pedepsiți conform legii", a spus Sandu.

Ea a spus că protestatarii „promit Moscovei să stabilească un guvern care va fi loial Rusiei”.

Sandu a reușit să supere Moscova după ce guvernul pro-occidental a demarat unele reforme, inclusiv procesul pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Maia Sandu a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia, în timp ce Moscova a amenințat că va întrerupe aprovizionarea cu gaze. Pretextul Moscovei pentru sistarea livrărilor sunt facturile neplătite de Chișinău pentru energia rusească.

Criticii lui Sandu spun că ea ar fi trebuit să negocieze un acord de gaz mai bun cu Rusia, principalul furnizor al Moldovei, dar un acord mai bun cu Rusia ar fi însemnat că R. Moldova rămânea legată de ”lumea rusă” și pentru următoarele decenii.

„Facem totul pentru a menține pacea și stabilitatea în țara noastră”, a spus Maia Sandu. "Dar presiunea asupra noastră crește zilnic. Sunt tot mai multe încercări de a destabiliza situația și de a ne diviza".

Rusia a staționat trupe de menținere a „păcii” în Transnistria de la începutul anilor 1990, când în urma unui conflict armat orchestrat de Federația Rusă separatiștii pro-ruși au declarat independența Transnistriei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel