Preşedintele Poloniei, la Bucureşti: Aş dori să se îmbunătăţească colaborarea militară şi modernizarea forţelor armate

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a afirmat luni, la Bucureşti, că îşi doreşte îmbunătăţirea colaborării militare dintre România şi Polonia, referindu-se la modernizarea forţelor armate ale celor două ţări.

"Avem prezenţă americană în ţările noastre, avem armate aliate pe teritoriile noastre, care ne garantează securitatea şi putem astfel să realizăm modernizarea şi dezvoltarea propriilor forţe armate, conştienţi fiind că securitatea cetăţenilor noştri, atât în Polonia cât şi în România şi în celelalte ţări din această regiune, este asigurată suplimentar şi de prezenţa aliată, mai ales în aceste vremuri dificile", a spus Andrzej Duda, în cadrul unei conferinţe de presă comune, la Bucureşti, cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit traducerii oficiale.

 

El a apreciat că acest demers are "premise bune".



"Aş dori să se îmbunătăţească colaborarea militară, dacă e să ne gândim la modernizarea forţelor noastre armate. Există premise bune pentru aceasta, din partea polonă, ne vom strădui ca aceste procese să fie bine realizate", a arătat preşedintele polonez, potrivit Agerpres.

Totodată, Andrzej Duda a apreciat implicarea omologului său român în Iniţiativa celor Trei Mări. "Vreau să subliniez meritele domnului preşedinte, implicarea dumnealui, pentru că datorită acestei implicări a domnului preşedinte am reuşit să creăm fondul Celor Trei Mări", a arătat el.

Totodată, Andrzej Duda a vorbit şi de importanţa investiţiilor în infrastructură şi a arătat că în acest domeniu există, în cele două ţări, "moştenire negativă".

"Aţi amintit de Via Carpatia. Aici sunt două aspecte foarte importante - pe de o parte aspectul infrastructural, care ne va ajuta în viaţa de zi cu zi, va ajuta economia, oamenii, turismul (...), pe de altă parte vor ajuta şi la întărirea securităţii noastre, pentru că va face posibilă relocarea forţelor armate, nu doar pe calea aerului, cât şi pe cale terestră. Este evident că această dezvoltare este foarte importantă. Avem aici rămâneri în urmă de câteva decenii, am primit această moştenire negativă, în urma regimurilor anterioare, dar cred cu tărie că vom reuşi să recuperăm aceste întârzieri", a mai spus preşedintele polonez.

Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte luni, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului Bucureşti (B9). O intervenţie online va avea la acest summit şi preşedintele SUA, Joe Biden.

Vizita preşedintelui polonez la Bucureşti la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis are loc în contextul celebrării a 100 de ani de la încheierea Convenţiei de Alianţă Defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921, moment simbolic al relaţiei bilaterale.

Marţi, cei doi şefi de stat vor participa la Ziua distinşilor vizitatori a exerciţiului militar "Justice Sword 21", care se desfăşoară la Poligonul Smârdan şi la care Polonia participă cu forţele şi mijloacele tehnice desfăşurate în ţara noastră în cadrul Prezenţei Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel