Preşedintele Poloniei, despre relaţiile SUA-Europa: "Esenţiale". Reacţia Rusiei

Sebastian Florea |
Data actualizării: | Data publicării:
Andrzej Duda / facebook
Andrzej Duda / facebook

În baza activităţilor NATO, relaţiile americano-europene sunt esenţiale pentru garantarea securităţii regiunii euro-atlantice, susţine Andrzej Duda, afirmaţie care a atras atenţia imediată a Rusiei.

Relaţiile americano-europene sunt esenţiale pentru garantarea securităţii regiunii euro-atlantice, care sunt fundamentul activităţii NATO, al puterii şi al eficienţei sale, a declarat luni preşedintele polonez Andrzej Duda, în cadrul sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO, desfăşurată la Varşovia.

''Astăzi, poate mai mult ca niciodată, trebuie să vizăm îmbunătăţirea climatului politic al relaţiilor transatlantice'', a spus şeful statului polonez în intervenţia sa.

Investiţie sigură

Potrivit lui Andrzej Duda, îmbunătăţirea climatului politic al acestor relaţii depinde şi de parlamentele naţionale, în special atunci când creşterea cheltuielilor pentru apărare devine unul dintre elementele cele mai semnificative ale coeziunii Alianţei. ''O Europă stabilă şi sigură este cea mai bună investiţie americană făcută vreodată în istorie'', a subliniat preşedintele polonez, adăugând că ''dezvoltarea unei politici de apărare şi securitate comune a UE şi intensificarea cooperării dintre UE şi NATO sunt în interesul nostru comun''.

La rândul său, preşedintele Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO), Paolo Alli, a subliniat că Polonia, care găzduieşte pentru a treia oară o sesiune a AP NATO, este exemplul perfect al politicii uşilor deschise, promovată de Alianţa Nord-Atlantică.

El a adăugat că de la aderarea sa la NATO, Polonia a participat constant la operaţiunile majore ale Alianţei, are un contingent semnificativ în Afganistan şi Kosovo şi face parte din coaliţia internaţională contra grupării Stat Islamic.

Răspunsul Rusiei

Kremlinul a afirmat luni că o expansiune militară graduală a NATO către frontierele Rusiei nu îmbunătăţeşte securitatea şi stabilitatea în Europa, după ce în presa europeană au apărut informaţii conform cărora Polonia doreşte o prezenţă militară permanentă a SUA pe teritoriul său, transmite Reuters.

''Atunci când asistăm la expansiunea graduală a structurilor militare ale NATO către frontierele noastre, acest lucru în niciun caz nu creează securitate şi stabilitate pe continent'', a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel