Președintele Kazahstanului promite reconstruirea orașului Almatî, devastat de revoltele sângeroase din ultimele zile

Darius Muresan |
Data publicării:
Revoltele din Kazahstan, sursă foto: DC News
Revoltele din Kazahstan, sursă foto: DC News

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, s-a deplasat miercuri la Almatî, pentru prima dată după revoltele sângeroase de săptămâna trecută, promiţând că vor fi reparate distrugerile din acest cel mai mare oraş al ţării, informează Agerpres, care citează AFP.

"Sarcina constă acum în a reconstrui oraşul în cel mai scurt timp posibil (...). Nu mă îndoiesc că oraşul va fi restaurat", a declarat Tokaev, în timpul unei şedinţe guvernamentale, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei kazahe.

Această vizită survine cu o zi înainte de anunţata retragere a contingentului de circa 2.000 de militari, majoritatea trimişi de Rusia pentru a susţine puterea kazahă în faţa revoltelor.

Într-un comunicat, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţa condusă de Moscova, a confirmat miercuri seara că retragerea contingentului va începe joi şi "se va încheia în termen de zece zile".

Preşedintele kazah a avut o întrevedere la Nur-Sultan, capitala kazahă, cu secretarul general al OTSC, Stanislav Zas. Exprimând mulţumiri, Kasîm-Jomart Tokaev a apreciat că forţele ruse şi aliate au jucat un rol "foarte important" pentru stabilizarea situaţiei şi au avut "o foarte mare importanţă psihologică pentru respingerea agresiunii teroriştilor şi bandiţilor". "Misiunea poate fi considerată una foarte reuşită", a adăugat el, potrivit comunicatului Preşedinţiei Kazahstanului.

Potrivit mass-media locale, Tokaev a avut de asemenea o întrevedere, la Almatî, cu apropiaţi ai membrilor forţelor de ordine ucişi în timpul revoltelor şi a vizitat răniţi la spital.

Potrivit Preşedinţiei, Tokaev a dorit "să evalueze personal amploarea consecinţelor atacului terorist asupra celui mai mare oraş al ţării".

Aeroportul din Almatî, închis de săptămâna trecută după ce a fost vandalizat, ar urma să fie redeschis joi pentru zborurile naţionale şi internaţionale, potrivit Comitetului Aviaţiei Civile al Kazahstanului.

Chiar dacă revoltele au fost calificate drept "agresiune teroristă străină" de către autorităţi, violenţele au izbucnit după proteste împotriva creşterii preţurilor la carburant, pe fondul degradării nivelului de trai şi al corupţiei endemice.

Violenţele cele mai grave au avut loc la Almatî, cu schimburi de focuri, spargeri de magazine şi incendierea primăriei şi a reşedinţei preşedintelui. Revoltele s-au soldat cu zeci de morţi, sute de răniţi şi au dus la arestarea a peste 10.000 de persoane. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel