Președinele interimar al României avertizează: Riscul de a ne confrunta cu o criză majoră este real. Vom avea alegeri corecte şi transparente!

Ilie Bolojan / Administrația Prezidențială
Ilie Bolojan / Administrația Prezidențială

Președinele interimar al României, Ilie Bolojan, a atransmis primul său mesaj de la preluarea funcției de președinte.

Redăm, mai jos, declarația președintelui interimar al României:

”Vă adresez acest prim mesaj, pe deplin conştient de momentul extrem de important în care se află România. Îmi asum cu demnitate această funcţie, cu toată responsabilitatea faţă de români şi faţă de viitorul nostru, al tuturor.

De ieri până astăzi am purtat discuţii cu responsabilii şi m-am familiarizat cu problemele şi nevoile stringente din domeniile Apărării, Afacerilor Externe şi Securităţii Naţionale. Aceste aspecte necesită soluţii adecvate şi trebuie abordate cu seriozitate şi echilibru.

Priorităţile şi obiectivele mandatului meu sunt clare:

În primul rând - asigurarea stabilităţii economice, sociale şi politice a ţării. Nu avem timp de pierdut, iar riscul de a ne confrunta cu o criză majoră este real.

Tocmai de aceea, este nevoie de colaborarea întregii administraţii publice centrale şi locale, astfel încât să existe o bună guvernare, iar cetăţenii să aibă încredere că statul funcţionează pentru îndeplinirea aşteptărilor legitime pe care le au.

Vreau să îi asigur pe toţi românii că avem o ţară sigură, stabilă şi puternic ancorată pe drumul său european.

Un alt palier major este cel al politicii externe.

Ţara noastră va fi bine reprezentată pe plan extern, cu demnitate şi seriozitate. Ceea ce va prima va fi interesul naţiunii noastre, astfel încât fiecare cetăţean să simtă că este protejat şi apărat.

România a demonstrat permanent aliaţilor săi externi că este un partener stabil şi de încredere şi este extrem de important să continuăm în aceeaşi direcţie.

O temă importantă este şi scrutinul prezidenţial care va urma.

Transmit tuturor românilor un mesaj fără echivoc. Vom avea alegeri corecte şi transparente!

Votul este fundamentul democraţiei şi asigurarea unor alegeri care să nu fie puse sub semnul întrebării reprezintă un pas major pentru ca românii să-şi recapete încrederea în instituţii. De aceea, voi face toate demersurile către toţi cei responsabili să contribuie cu profesionalism şi bună credinţă la organizarea unor alegeri libere şi corecte.

Aici, în faţa dumneavoastră, a românilor, vă spun că îmi asum cu toată responsabilitatea poziţia de Preşedinte interimar al României pentru a face tot ce ţine de mine pentru ca fiecare cetăţean să simtă că poate să aibă încredere în cei care îi reprezintă.

Pentru toţi cei care suntem în serviciile publice, indiferent unde ne desfăşurăm activitatea, nu există alternativă decât să fim în slujba oamenilor şi am aşteptarea ca fiecare instituţie şi fiecare angajat să lucreze pentru cetăţeni.

Scopul meu, în calitate de Preşedinte interimar, este să redau încrederea în instituţiile publice, iar la finalul acestei perioade să vă pot privi în ochi, ştiind că am lucrat în interesul dumneavoastră şi convins de faptul că am acţionat cu integritate, demnitate şi grijă faţă de români

Dumnezeu să aibă în pază ţara noastră şi pe toţi românii, oriunde s-ar afla!”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel