Presa de stat chineză: SUA alimentează criza din Ucraina, iar ucrainenii suferă

Foto: Ministerul Apărării din China @Liu Yinghua
Foto: Ministerul Apărării din China @Liu Yinghua

Statele Unite alimentează criza din Ucraina pentru că împiedică pacea acolo și, în același timp, provoacă și mai multă durere ucrainenilor, scrie agenția chineză de stat Xinhua, într-un comentariu.

Vorbim de o agenție de presă care se află sub controlul direct al guvernului de la Beijing, așa că semnalele transmise vin mai mult ca sigur de la conducătorii politici ai Chinei.

„În ceea ce privește criza din Ucraina, Statele Unite alimentează în mod constant flăcările și împiedică alte țări să promoveze negocierile de pace”, arată agenția de presă chineză. Potrivit comentariului, liderii multor țări în curs de dezvoltare consideră că, prin prelungirea crizei, Washingtonul „exacerbează suferința ucrainenilor și împiedică rezolvarea altor probleme presante cu care se confruntă comunitatea internațională”. Drept urmare, comunitatea internațională, în special țările în curs de dezvoltare, „sunt din ce în ce mai vocale în criticile lor față de comportamentul hegemonic și egoist al Statelor Unite”, potrivit Xinhua.

Deși pacea și stabilitatea internațională sunt cea mai mare aspirație a țărilor în curs de dezvoltare, susține agenția, „Statele Unite le-au făcut de neatins și sunt cauza problemelor din lumea de astăzi”. 

Problematica sancțiunilor împotriva Rusiei, din perspecivă chinezească

După escaladarea crizei ucrainene, țările occidentale conduse de SUA au lansat sancțiuni dure împotriva Rusiei, care au avut ca rezultat o creștere a prețurilor la alimente, energie și alte bunuri globale, care au inundat țările în curs de dezvoltare”, subliniază agenția de presă. 

„Este clar că din ce în ce mai multe țări în curs de dezvoltare se opun acum la diverse acțiuni iresponsabile ale Statelor Unite, mulți refuzând să urmeze Statele Unite în impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei”, a adăugat agenția.

 

China promite  că nu va trimite arme Rusiei

 

Guvernul chinez a declarat vineri că nu va furniza arme Rusiei în sprijinul invaziei actuale a Moscovei în Ucraina, nici acum, nici în viitor, transmite vineri DPA.

"Noi nu furnizăm şi nu vom furniza arme părţilor aflate în conflict", a declarat ministrul de externe chinez Qin Gang după aproape două ore de discuţii purtate cu omologul său german de externe, Annalena Baerbock, la Beijing.

El a spus că exportul produselor cu dublă utilizare, atât în scopuri civile, cât şi militare este controlat prin lege.

Rolul Chinei în Ucraina este de a promova reconcilierea şi negocierile de pace, a declarat Qin Gang, adăugând că "nu vom turna gaz peste foc", conform traducerii oficiale a remarcilor sale.

Comentariile ministrului chinez intervin după ce şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, care se află într-o vizită la Beijing, a îndemnat China să-l încurajeze mai hotărât pe preşedintele rus Vladimir Putin să pună capăt războiului declanşat de Kremlin împotriva Ucrainei.

La fel cum China s-a angajat cu succes în reconcilierea paşnică între Iran şi Arabia Saudită, există speranţa că ea va încuraja Rusia să pună capăt, în sfârşit, agresiunii sale în Ucraina şi să se angajeze în rezolvarea paşnică a conflictului, a spus ea.

 

”Taiwanul este parte a Chinei”

 

După întâlnirea cu Baerbock, omologul său chinez Qin Gang a declarat presei că Taiwanul este parte a Chinei şi aceasta "nu va permite nicio intervenţie din exterior", conform DPA.

Dacă alte state "respectă cu adevărat" principiul "o singură Chină", ar trebui să respingă activităţile separatiste din Taiwan. "Rădăcina originară a problemelor" provine din aspiraţiile de independenţă ale insulei. China "nu va renunţa la niciun centimetru pătrat din teritoriul" său, a spus el.

Baerbock şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la tensiunile din jurul Taiwanului şi a avertizat că orice destabilizare ar avea consecinţe majore. Ea a menţionat că 50% din comerţul global trece prin strâmtoarea Taiwan.

"Unda de şoc a acestei crize economice" ar urma să lovească şi China, a spus şefa diplomaţiei germane, adăugând că o escaladare militară în jurul Taiwanului ar fi un 'scenariu de groază' pentru întreaga lume.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel