Premierul spaniol Pedro Sanchez și președintele Lituaniei Gitanas Nauseda se aflau într-o conferință de presă la baza aeriană, moment în care aeronavele Eurofighter spaniole au intrat în alertă întrucât un avion militar rus se apropia fără autorizație de spațiul aerian NATO din zona Mării Baltice.
După doar trei minute, așa cum semnalează și Reuters, cei doi lideri au fost nevoiți să încheie discursul, fiind evacuați, în timp ce piloții și personalul militar se pregăteau să decoleze de urgență pentru a intercepta aeronava militară rusă.
Aeronavele care au executat interceptarea se aflau chiar în spatele celor doi înalți oficiali.
Asemenea provocări prin care Federația Rusă testează viteza de reacție a NATO au loc zilnic, atât în zona Mării Baltice, cât și în zona Mării Negre. Particularitatea incidentului de azi e că el a avut loc în momentul în care premierul Spaniei și președintele Lituaniei se aflau în baza militară.
Conferința a fost reluată ulterior după 30 de minute, dar imaginile cu momentul în care avioanele spaniole Eurofighter au intrat în alertă au fost surprinse de jurnaliștii de la fața locului.
Amintim că la începutul lunii mai, Forțele Aeriene Spaniole au preluat de la Forțele Aeriene Italiene responsabilitatea privind executarea misiunii de Poliție Aeriană a NATO în zona Baltică.
Spania efectuează misiunea de Poliție Aeriană Întărită, în zona baltică, cu aeronave Eurofighter Typhoon.
Din 2004, de când Estonia, Letonia și Lituania s-au alăturat Alianței, aliații NATO au desfășurat pe rând misiuni de Poliție Aeriană în regiunea Mării Baltice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News