V-aş mai cere încă o dată să aibă câştig de cauză raţiunea, să ne aşezăm şi să ne rezolvăm problemele prin dialog", i s-a adresat Khan omologului său indian, Narendra Modi, printr-un discurs televizat. "Întrebarea mea pentru guvernul Indiei este dacă ne putem permite erori de calcul sau putem începe un război cu genul de arme pe care le avem şi noi, şi dumneavoastră", a adăugat el.
Atât Pakistanul, cât şi India dispun de arme nucleare.
Forţele aeriene indiene au trecut miercuri linia de control care delimitează partea din provincia Kashmir administrată de India de cea controlată de Pakistan.
Oferta de dialog a Pakistanului a fost făcută după doborârea a două avioane indiene, doi piloţi fiind luaţi prizonieri. Unul dintre aceştia este spitalizat, potrivit purtătorului de cuvânt al armatei pakistaneze, general-maior Asif Ghafoor. El a declarat că singurul scop al acţiunii a fost să demonstreze drepturile Pakistanului, voinţa şi capacitatea de autoapărare a ţării. "Nu dorim să escaladăm, dar suntem gata, dacă vom fi constrânşi în această paradigmă", a avertizat el într-o conferinţă de presă.
Generalul a dezminţit informaţiile conform cărora un avion F-16 pakistanez a fost doborât în valea Lam din Kashmirul indian, aşa cum susţine India.
Raveesh Kumar, purtător de cuvânt oficial al ministerului de externe de la New Delhi, a declarat că aeronava pakistaneză a fost doborâtă de un MiG-21 al forţelor aeriene indiene. El a confirmat că India a pierdut un avion, iar pilotul este dat dispărut. "Pakistanezii au afirmat că (pilotul) este prizonierul lor. Verificăm faptele", a adăugat Kumar.
Atât India, cât şi Pakistanul şi-au închis spaţiile aeriene şi au suspendat zborurile comerciale. India a revenit asupra măsurii după câteva ore, dar Pakistanul intenţionează să menţină interdicţia de zbor timp de o zi.
Marţi, aviaţia militară indiană a lovit o ţintă din Pakistan. India susţine că obiectivul atins era o tabără teroristă din Kashmir şi că a fost vorba despre o reacţie la atentatul sinucigaş în urma căruia au fost ucişi 40 de poliţişti paramilitari indieni. A fost prima lovitură aeriană indiană dincolo de linia de demarcaţie, după războiul din 1971.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News