"În România, de un an de zile, există o campanie împotriva acestor acţiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia. Există o campanie împotriva portului măştii în spaţiul public, există o campanie împotriva măsurilor de distanţare şi există o campanie împotriva vaccinării. Din punctul meu de vedere, aceste acţiuni sunt similare cu acţiunea unor terorişti, pentru că a zădărnici această activitate a Guvernului, care are ca obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii tuturor românilor, este o acţiune care încearcă să submineze autoritatea statului, fără date. Repet, trebuie să ne uităm întotdeauna la specialişti, de acolo ne vin informaţiile", a precizat premierul, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
Premierul a contrazis informaţiile vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora el ar fi decis suspendarea vaccinării cu lotul AstraZeneca.
"Nu a fost luată de mine. A fost luată de specialişti şi, ca şi dumneavoastră, şi eu aştept fundamentarea ştiinţifică a deciziei care a fost luată aseară. Trebuie să înţelegeţi că încrederea - şi de asta sunt foarte supărat pe această campanie - încrederea se câştigă foarte greu. Şi avem încredere în această campanie, a funcţionat şi funcţionează foarte bine, dar dacă nu suntem atenţi, încrederea se pierde foarte uşor. Trebuie să ne uităm la cei care au autorizat toate aceste vaccinuri şi ei ne spun astăzi că nu există indicii şi trebuie să continuăm exact cum a fost şi până acum", a spus el.
Potrivit agenției Agerpres, Cîţu a menţionat că la ora 15.00 CNCAV va organiza o sesiune de întrebări şi răspunsuri, pe pagina de Facebook, privind imunizarea cu vaccinul AstraZeneca şi a subliniat că informaţiile trebuie obţinute de la specialişti.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News