Declarațiile premierului vin după ce o explozie majoră a avut loc, la 26 august 2023, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa în urma căreia două persoane au murit. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că în urma exploziilor au fost 58 de răniţi dintre care 39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi. Multe persoane se află intubate cu arsuri pe mai mult de 90% din suprafața pielii fiind transportate de avioane militare ale Armatei române în Belgia și Italia.
Premierul a precizat, de asemenea, că acest caz ar trebui comparat mai degrabă cu cel de la Mihăileşti decât cu incendiul de la Clubul Colectiv.
"Importat este că azi noapte, din punctul nostru de vedere, s-a acţionat exemplar şi în spitale. Mulţumim medicilor şi asistentelor şi celor care au acţionat pe salvări azi noapte. Trebuie să mulţumesc pompierilor, jandarmilor, poliţiştilor care au asigurat perimetrul. Văd că se face o paralelă, întotdeauna, cu cazul de la Colectiv. Părerea mea este că ar trebui făcută o paralelă cu cazul de la Mihăileşti, unde a terminat foarte tragic" a arătat premierul, într-o declaraţie acordată presei.
Premierul a făcut referire la evenimentul tragic din 24 mai 2004 din Comuna Mihăilești, Buzău, când pe DN2 a avut loc o explozie cauzată de accidentul unui camion ce transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Au murit din păcate 18 oameni, 7 pompieri, 3 localnici și 2 jurnaliști.
Patru victime au fost deja transferate la spitale din Belgia și Italia. Doctorul Raed Arafat a declarat că vor fi transferați pacienți și în Austria și Germania
Premierul a menţionat că până în acest moment au fost transferate patru persoane în afara ţării: două au ajuns în Belgia, iar alte două urmează să ajungă la Milano. Sunt pregătite, de asemenea, alte şapte transferuri.
"Sunt trei în stare foarte gravă, în continuare, la Spitalul Floreasca şi încă două persoane la spitalul Bagdasar - de la prima explozie. Vom vedea după raportul de astăzi unde mai trebuie acţionat", a declarat Marcel Ciolacu.
În ce priveşte activitatea staţiei GPL, premierul a precizat că a fost desemnat un procuror pentru acest caz şi a subliniat că persoanele vinovate vor plăti.
"Cred că aici deja procuratura generală a desemnat un procuror, pe acest caz. Sunt ferm convins că în cursul zilei de azi o să înceapă să vină elemente noi şi o să înceapă audierile, cum este normal. (...) Important este: cine va fi vinovat, să fiţi ferm convinşi că va plăti. (...) Pompierii trebuiau să acţioneze. Important este că s-au salvat vieţi. (...) S-a intervenit întâi cu roboţi", a declarat el.
Premierul Marcel Ciolacu a ajuns duminică, la ora 11,00, la celula de criză de la Ministerul Afacerilor Interne, constituită în urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News