Ministrul francez al apărării, Florence Parly, și-a exprimat satisfacția pentru testul reușit și a mulțumit personalului militar implicat și companiilor MBDA și Dassault Aviation, care au contribuit la acest succes.
Lansarea marchează intrarea rachetei ASMPA-R (air-sol moyenne portée amélioré rénové – ASMPA-R) în faza de “calificare”, o condiție prealabilă înainte de intrarea în serviciu în cadrul Forțele Aeriene Strategice (FAS) și Forțelor Aeriene Navale Nucleare (FANU) al Marinei Militare franceze.
Racheta, dezvoltată de MBDA, a fost lansată de pe o aeronavă Dassault Aviation Rafale, care a decolat de la Baza Aeriană 120 din Cazaux. De-a lungul traiectoriei de zbor, racheta a fost monitorizată de mijloace aeriene ale Centrului de Încercări (al Direcției Generale de Armamente), precum și de sisteme terestre situate în localitățile Biscarosse, Hourtin și Quimper.
Comentariul autorului: Noua rachetă va înlocui o versiune anterioară – ASMPA, produsă tot de MBDA și introdusă în înzestrarea Forțelor Armate ale Franței în perioada 2009 - 2012.
Până în prezent, nu au fost publicate informații privind caracteristicile tehnico-tactice ale rachetei testate pe 9 decembrie – ASMPA-R, dar predecesoarea sa are o bătaie de până la 500 km și viteză supersonică de maximum 3 Mach, la o greutate totală de 860 kg. De asemenea, poate transporta un focos nuclear cu o putere de 100 - 300 kilotone.
Potrivit publicației usinenouvelle.com, racheta ASMPA-R va fi în înzestrarea trupelor franceze până în anul 2035, iar în 2023 va beneficia de primul upgrade destinat să îi îmbunătățească capacitatea de penetrare a apărării antiaeriene adverse.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News