Premieră pentru aviaţia militară germană: Germania va comanda încă 20 de avioane de luptă multirol Eurofighter Typhoon

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Germania, Eurofighter Typhoon al Forțelor Aeriene Germane, sursă foto: Bundeswehr
Germania, Eurofighter Typhoon al Forțelor Aeriene Germane, sursă foto: Bundeswehr

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat ieri, cu ocazia deschiderii Salonului aeronautic ILA Berlin 2024, că Germania va comanda încă 20 de avioane de luptă Eurofighter Typhoon până la sfârșitul anului 2025. Cancelarul a declarat că se angajează ferm să mențină și să extindă capacitatea de producție de armament, precum și să consolideze angajamentul Germaniei față de NATO.

,,Vom comanda încă 20 de avioane Eurofighter înainte de sfârșitul acestei sesiuni legislative (programată pentru toamna anului 2025) - în plus față de cele 38 de avioane aflate în prezent în producție", a declarat Scholz. Acesta a adăugat, de asemenea, că această comandă va oferi siguranță pentru Airbus și furnizorii săi.

Eurofighter Typhoon este o aeronavă de luptă multirol, fabricată de un consorțiu de Airbus, BAE Systems și Leonardo.

Companiile implicate în programul Eurofighter — Airbus, BAE Systems, Leonardo — gestionează un lanț de aprovizionare care angajează peste 100.000 de muncitori calificați.

În ultima vreme, Airbus a vorbit în mod explicit despre nevoia de noi comenzi pentru a evita un decalaj de producție, care ar putea dura până la 10 ani, de la sfârșitul producției Eurofighter în 2030 și până la începerea producției viitorului sistem aerian de luptă (FCAS) în 2040.

Compania a menționat că un astfel de decalaj nu numai că ar pune capăt producției de avioane de luptă în Germania, dar ar cauza și pierderea de locuri de muncă, venituri fiscale, tehnologii de vârf și expertiză.

,,Anunțul de astăzi al guvernului german este o veste excelentă pentru programul Eurofighter și pentru partenerii noștri din industrie. Acesta subliniază angajamentul pe termen lung al Germaniei față de Eurofighter", a declarat Giancarlo Mezzanatto, CEO al Eurofighter. "Eurofighter Typhoon va fi coloana vertebrală a apărării Europei pentru decenii de acum încolo."

 

Faza 4 de modernizare dedicată avioanelor Eurofighter


Eurofighter și NATO Eurofighter & Tornado Management Agency (NETMA) au convenit să dezvolte următorul pachet de îmbunătățire a capabilităților pentru Eurofighter Typhoon, denumit Phase 4 Enhancement (P4E). Anunțul a fost făcut la scurt timp după declarația cancelarului Scholz cu privire la achiziționarea planificată a altor avioane pentru forțele aeriene germane.

Eurofighter spune că pachetul P4E SD (System Definition) conține o serie de noi caracteristici, inclusiv o capacitate de gestionare automată a senzorilor pentru toate radarele Typhoon. Aceasta va permite exploatarea capacităților noului radar AESA (Active Electronically Scanned Array) pentru a îndeplini mai multe sarcini simultane, reducând în același timp volumul de muncă al pilotului.

Typhoon primește, de fapt, noi radare AESA pentru a înlocui vechile radare. Denumit European Common Radar System (ECRS), dar cunoscut și sub numele de radar AESA E-SCAN, noul radar are trei variante: ECRS Mk 0, care echipează avioanele din Kuweit și Qatar; ECRS Mk 1, care urmează să echipeze avioanele Typhoon din Germania și Spania; ECRS Mk2, care va avea și o capacitate de război electronic și atac electronic, în curs de dezvoltare pentru Marea Britanie.

De asemenea, se spune că pachetul va include o interfață îmbunătățită a cabinei de pilotaj și o interoperabilitate îmbunătățită a frecvențelor radio (RFIO), care va îmbunătăți capacitatea de supraviețuire și letalitatea. Deși a fost confirmată dezvoltarea unui afișaj mare pentru Typhoon, nu se știe deocamdată dacă acesta va fi inclus în noua interfață îmbunătățită a cabinei de pilotaj.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel