Modelul RFG? „Articolul 5 nu se va aplica pe întreg teritoriul Ucrainei”. Zelenski face primul pas în direcția negocierilor și solicită garanţii de la NATO

NATO /facebook
NATO /facebook

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski admite că Ucraina ar putea suspenda eforturile de a recupera teritoriile ocupate de Rusia, dar dorește asistență militară și garanţii de securitate din partea NATO.

Liderul de la Kiev ar fi de acord cu o soluție în care întreaga Ucraină ar intra în NATO, dar articolul 5 să se aplice doar teritoriului controlat de Kiev, fără teritoriile aflate momentan sub controlul Moscovei.

Mesajele liderilor de la Kiev încep să se ajusteze la contextul internațional, în care Statele Unite este de așteptat să caute o soluție de negocieri, iar Europa nu pare a avea puterea să asigure singură sprijinul militar pentru Ucraina și să-și consolideze propria securitate.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a asigurat duminică că ţara sa are nevoie de mai multe arme şi garanţii de securitate din partea NATO înainte de posibile negocieri cu Rusia pentru a pune capăt invaziei Moscovei lansate în 2022.

Declarațiile lui Zelenski au fost făcute după o întâlnire cu noua şefă a diplomaţiei europene, Kaja Kallas, şi cu noul preşedinte al Consiliului European, Antonio Costa, ambii aflaţi într-o vizită simbolică de sprijin la Kiev în prima zi a mandatului lor.

 

Invitația Ucrainei la NATO, fără teritoriile aflate sub controlul Rusiei

Președintele Zelenski a subliniat că invitația de aderare la Alianța Nord-Atlantică (NATO) trebuie făcută pentru întregul teritoriu al Ucrainei, dar că Articolul 5 nu se va activa pentru întreg teritoriul Ucrainei, în timpul războiului. Ucraina nu va accepta niciodată o altă formul de intrare în NATO, a spus Zelenski.

Potrivit liderului ucrainean, invitarea în NATO doar a unei părți din teritoriul Ucrainei ar însemna o recunoaștere implicită că teritorii precum Crimeea, Donbas și zone din Herson sau Zaporijia (aflate sub control rusesc) nu mai aparțin Ucrainei.

Articolul 5 din Tratatul NATO prevede că, dacă un stat membru al Alianței este victima unui atac armat, toți membrii rămași ai Alianței vor considera acest act de violență ca un atac armat împotriva lor tuturor și vor lua toate măsurile pe care le consideră adecvate pentru a ajuta statul aliat care a fost atacat.

 

Modelul RFG este oarecum similar

 

Prima mare diferență se referă la situația diferită a Germaniei Federale care nu se afla în plin război când a aderat la NATO (bine, tehnic nici Ucraina nu este în război, întrucât Federația Rusă nu i-a declarat război, ci susține că desfășoară o ”operațiune militară specială”).

A doua diferență a fost evidențiată chiar de președintele ucrainean: „ Dacă va exista o invitație, aceasta trebuie să includă întregul teritoriu al Ucrainei” a subliniat Zelenski.

Republica Federală Germania a intrat în NATO în 1955, fără Germania de Est, aflată sub control sovietic la acea vreme. Reunificarea Germaniei a avut loc abia în 1990, iar teritoriul fostei RDG a devenit parte a NATO.

Zelenski sugerează că Ucraina nu dorește să urmeze același model, în care o parte din teritoriu este protejată de NATO.

Această vizită are loc într-un moment în care tensiunile sunt maxime între Moscova şi Occident, după loviturile Ucrainei cu rachete americane şi britanice pe teritoriul Rusiei şi tragerea unei rachete hipersonice experimentale de către Rusia, care a şi ameninţat nuclear.

Pe măsură ce apelurile de a începe negocierile cu Moscova devin tot mai presante, inclusiv din partea aliaţilor Kievului, preşedintele Zelenski a asigurat că ţara sa are nevoie de "arme, inclusiv un număr bun sau suficient de arme cu rază lungă de acţiune, de diferite tipuri".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel