Președintele Israelului îndeamnă la negocieri directe cu Palestina

Darius Muresan |
Data publicării:

Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, a pledat marţi pentru relansarea negocierilor directe cu Autoritatea Palestiniană, în contextul planului de pace elaborat de Donald Trump.

"În contextul în care continuăm să ne confruntăm cu ameninţări din partea Iranului şi a grupărilor afiliate, inclusiv a organizaţiilor teroriste din Fâşia Gaza, observăm şi oportunităţile şi provocările din viitor. Viziunea de pace prezentată săptămâna trecută de preşedintele Trump recunoaşte nevoile Israelului de a menţine responsabilităţile în materie de securitate pentru toate zonele situate la vest de Râul Iordan. Israelul trebuie să fie pregătit permanent să se apere singur", a declarat Reuven Rivlin, citat de site-ul Ynetnews.com, potrivit Mediafax.

"Cu toate acestea, chiar dacă nu vom face niciodată compromisuri referitoare la siguranţa cetăţenilor noştri, cred că o viziune de pace cu vecinii noştri palestinieni este una realistă. Israelienii şi palestinienii nu sunt condamnaţi să locuiască împreună, ci destinul nostru este de a trăi împreună. Sper că ambele părţi vor profita de această oportunitate pentru a relansa negocierile directe", a subliniat Reuven Rivlin.

 

Palestina a respins imediat planul de pace

 

Uniunea Europeană a respins, marţi, planul de pace elaborat de Administraţia Donald Trump pentru conflictul israelo-palestinian, pledând pentru reluarea negocierilor şi pentru evitarea acţiunilor "unilaterale" care riscă să amplifice tensiunile.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a prezentat, săptămâna trecută, planul de pace elaborat de Casa Albă pentru rezolvarea conflictului israelo-palestinian, pledând pentru o soluţie prin coexistenţa a două state, cu oraşul Ierusalim "capitală nedivizată" a Israelului.

Donald Trump a explicat că planul de pace conţine o hartă detaliată a două state, israelian şi palestinian. Oraşul Ierusalim va rămâne "capitala nedivizată" a Israelului, a precizat liderul SUA, propunând înfiinţarea capitalei statului palestinian în estul Ierusalimului. La rândul său, premierul israelian în funcţie, Benjamin Netanyahu, a declarat că Statele Unite recunosc, prin acest plan, suveranitatea Israelului asupra tuturor comunităţilor evreieşti.

Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, a respins planul de pace conceput de Administraţia Donald Trump. "Vreau să le spun lui Donald Trump şi Benjamin Netanyahu că Ierusalimul nu este de vânzare. Niciunul dintre drepturile noastre nu este de vânzare, nu acceptăm compromisuri. Planul este o conspiraţie şi nu va funcţiona. Poporul palestinian respinge propunerea, planul va ajunge în coşul de gunoi al istoriei. Nu ne vom preda. Planul este palma secolului, nu acordul secolului", a declarat Mahmoud Abbas.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel