Avertismentul unui diplomat britanic: „Căderea Ucrainei” ar fi o umilință mai mare pentru SUA decât retragerea din Afganistan

Cristian Soare |
Data publicării:
Obuzier autopropulsat 2S1 „Hvozdika” al forțelor de ocupație ale Rusiei, prezente în Donbass.
Obuzier autopropulsat 2S1 „Hvozdika” al forțelor de ocupație ale Rusiei, prezente în Donbass.

Dacă Statele Unite abandonează Ucraina, aceasta va fi o umilință și mai mare pentru America decât retragerea din Afganistan, consideră fostul ministru britanic de externe William Hague. Într-un podcast realizat în colaborare cu cotidianul britanic The Telegraph, Hague a declarat că, dacă viitoarea administrație a președintelui ales Donald Trump permite Ucrainei să se „prăbușească”, acest lucru va avea consecințe asupra credibilității Statelor Unite în lume și asupra capacității Americii de a preveni conflictele viitoare.

„Trump critică politica lui Biden în Afganistan, retragerea haotică de acum trei ani, dar dacă el duce la prăbușirea Ucrainei, ar fi o umilință mult mai mare pentru Statele Unite, pentru puterea SUA în lume, pentru capacitatea de a conține criza viitoare asupra Taiwanului, a declarat Haig într-un interviu acordat podcastului Daily T al The Telegraph.

„Este în interesul lui Trump să mențină [credibilă] puterea Occidentului în lume”, a adăugat Hague.

Administrația Biden a retras trupele americane din Afganistan în 2021, după 20 de ani de război în țară. Mulți observatori au considerat operațiunea ca fiind una haotică, deoarece a permis insurgenților talibani să preia puterea la Kabul și să preia din nou controlul asupra țării.

Hague avertizează administrația Trump cu privire la speranțele de a „rezolva rapid războiul” sau de a-l „rezolva în termeni care vor fi favorabili Rusiei”. Potrivit diplomatului, înghețarea războiului pe linia de contact ar însemna să se pună bazele unui nou război.

„Ar duce la un alt război, al treilea, pentru că Putin va reveni pentru ce a mai rămas”, este convins Hague.

 

Putin vrea ca Ucraina să nu fie un stat functional

 

Răspunzând la o întrebare adresată de The Telegraph cu privire la faptul dacă Putin dorește să cucerească în totalitate Ucraina, Hague a precizat:

„Cred că este foarte clar, el vrea toată Ucraina. Cel puțin, vrea suficient din ea încât ceea ce rămâne să nu poată funcționa ca un stat suveran, să nu poată deveni stat membru al UE, să nu poată deveni membru al NATO, să nu poată împrumuta bani, să nu poată obține bani pentru a-și reconstrui orașele. Cu alte cuvinte, nu ar fi un stat funcțional”.

În opinia sa, problema care se rezolvă în acest război nu este unde va fi granița, ci dacă Ucraina va fi în cele din urmă capabilă să funcționeze ca stat.

Potrivit acestuia, fără garanții de securitate fiabile din partea Statelor Unite și a NATO, Ucraina nu va putea exista ca stat, nu va putea „să-l oprească pe Putin peste doi ani, după ce își va reconstrui forțele armate și va reveni pentru restul”.

„Puteți spune naiv că vom face pace în 24 de ore, dar asta nu ajută dacă construiți un nou război”, a spus Hague.

 

Ajutorul european nu poate înlocui ajutorul american acordat Ucrainei

 

În Europa au apărut îngrijorări cu privire la faptul că SUA ar putea abandona Ucraina, în urma declaratiilor făcute de republicani de rang înalt în timpul campaniei electorale americane din 2024, care s-au opus ajutorului acordat Ucrainei.

În timpul campaniei sale, Donald Trump a declarat că ar putea pune capăt războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei în 24 de ore și că va face acest lucru chiar înainte de inaugurarea sa, dar nu a precizat cum intenționează să realizeze acest lucru.

Oficialii de la Kiev și partenerii europeni ai Ucrainei sunt îngrijorați de promisiunea lui Trump. Aceștia se tem că Rusia ar putea folosi acest timp pentru a se regrupa și a ataca Ucraina cu o nouă forță.

Potrivit lui Hague, dacă noua administrație americană ar înceta să ajute Ucraina, U.E și Regatul Unit ar trebui să își intensifice sprijinul. În același timp, fostul diplomatul britanic avertizează că ajutorul european nu poate înlocui ajutorul american și este doar un sprijin temporar.

Problema nu este doar despre ajutorul financiar, ci și despre puterea tehnologică și militară a Statelor Unite, a spus Haig.

„Războiul a progresat în așa fel încât fără sateliții americani, fără softurile companiilor americane, Ucraina nu ar fi supraviețuit până în acest punct'', argumentează fostul diplomat britanic.

,,Țările europene nu au arsenalul de arme necesar pentru a sprijini Ucraina într-un război modern la scară largă. Dar asta este ceea ce li se va cere să facă, cel puțin până când situația se va schimba'', adaugă Haig.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel