Marea Neagră: Bulgaria acceptă ca NATO să folosească portul Varna pentru coordonarea forțelor navale

S.I. Catalin |
Data publicării:

Bulgaria acceptă ca NATO să folosească portul Varna pentru coordonarea în Marea Neagră, potrivit Radio Europa Liberă.

Bulgaria a acceptat să permită Alianței Nord-Atlantice să folosească portul de la Varna pentru coordonarea forțelor navale în Marea Neagră, s-a anunțat după discuțiile de luni, de la Casa Albă, între președintele american Donald Trump și premierul bulgar Boyko Borisov.

NATO și-a întărit prezența în țările din flancul estic după ce Rusia a forțat anexarea peninsulei Crimeea în martie 2014.

Anul acesta, Alianța a organizat noi manevre militare în Marea Neagră, cu participarea României, Bulgariei, Canadei, Greciei, Olandei și Turciei – manevre criticate de Rusia, a cărei flotă la Marea Neagră este bazată în Crimeea.

Într-o declarație comună americano-bulgară se mai arată că experții celor două țări vor discuta modalități de a extinde această cooperare militară.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel