Portavionul USS John C. Stennis a intrat vineri în Golful Persic, punând capăt astfel unei absenţe îndelungate a portavioanelor americane în regiune pe fondul creşterii tensiunilor diplomatice dintre Washington şi Teheran.
''Prezenţa acestei nave militare este nesemnificativă pentru noi'', a declarat comandantul Forţelor navale iraniene, Habibollah Sayyari, citat de agenţia de presă ISNA.
''Nu îi vom permite acestei nave să se apropie de apele noastre teritoriale din Golful Persic'', a adăugat el.
Sayyari a menţionat, totuşi, că ţara sa este în stare de vigilenţă sporită pentru a contracara orice eventuale ameninţări. ''Ei (americanii) nu au curajul sau capacitatea de a lua vreo măsură contra noastră. Avem suficiente capacităţi de a ne opune acţiunilor lor şi noi am reiterat ferm acest lucru'', a spus oficialul militar iranian.
Relaţiile dintre SUA şi Iran s-au tensionat începând din luna mai, când preşedintele american Donald Traump a anunţat că îşi retrage ţara din acordul internaţional privind programul nuclear iranian şi a reintrodus sancţiuni asupra băncilor şi sectorului energetic din Iran.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News