Poroșenko a promulgat controversata lege privind utilizarea obligatorie a limbii ucrainene

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat miercuri legea privind utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieţii publice, într-una din ultimele sale acţiuni în calitate de şef al statului.

Aprobată în luna aprilie, după mai bine de şase luni de dezbateri şi amendamente, noua lege a suscitat critici din partea populaţiei rusofone a Ucrainei, în special în centrul şi estul ţării.

Legea cu privire la 'utilizarea limbii ucrainene ca limbă de stat' stabileşte că limba ucraineană este singura limbă oficială a ţării - Ucraina fiind însă o ţară majoritar bilingvă - dar nu reglementează utilizarea acesteia în sfera privată.

 

Demers pentru păstrarea statalității?

 

Documentul a fost adoptat într-o primă lectură în octombrie 2018 şi de atunci a fost modificat prin mai mult de 2.000 de amendamente.

Nerespectarea legii prevede amenzi şi sancţiuni penale în caz de 'ultraj public' adus limbii oficiale.

Poroşenko, care a pierdut al doilea tur al alegerilor prezidenţiale la 21 aprilie în faţa lui Volodimir Zelenski, a anunţat anterior că va adopta controversata lege înainte de a părăsi funcţia.

Potrivit preşedintelui în exerciţiu, promulgarea legii privind funcţionarea limbii ucrainene ca limbă de stat reprezintă unul dintre principalele demersuri pentru păstrarea statalităţii ucrainene.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel