„Sunt vehicule încercate, pe care armata americană le-a folosit de mulți ani și în multe misiuni internaționale”, a anunțat Błaszczak într-un tweet.
Transportoarele Cougar urmează să fie livrate forțelor armate poloneze până la sfârșitul anului 2022 „în baza unei proceduri accelerate”, potrivit precizărilor ministrului, scrie Defense News.
„Contractul acoperă și un pachet de logistică și pregătire”, a adăugat Błaszczak.
Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită, dar un vehicul nou, cu echipare standard, este evaluat la aproximativ 500.000 de dolari.
Pe lângă protecția avansată împotriva minelor și loviturilor cu arme specifice situațiilor de ambuscadă, Cougar se remarcă prin mobilitatea ridicată și autonomia mare, care ajunge la aproape 1.000 km, având la bord până la 10 militari.
În 2021, Polonia a mai anunțat câteva achiziții spectaculoase și neașteptate de tehnică militară, constând în 250 de tancuri M1A2 Abrams SEPv3 din SUA și 24 de drone de luptă Bayraktar din Turcia, în efortul de întărire rapidă a capacității de apărare.
Cu 300 MRAP Cougar, pot fi echipate exclusiv până la trei brigăzi de infanterie, care vor câștiga foarte mult în mobilitate folosind acest tip de mijloace, sau se poate opta pentru înzestrarea mixtă a mai multor mari unități, care pe lângă transportoarele clasice să primească și vehicule Cougar.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News