"Am reuşit să creăm mecanisme care vor asigura că nici măcar o tonă de cereale (ucrainene) nu va rămâne în Polonia", a asigurat oficialul polonez, precizând că tranzitul cerealelor şi al celorlalte produse alimentare ucrainene va fi reluat începând de vineri.
Interdicţia asupra importurilor de cereale şi alte produse alimentare ucrainene în Polonia rămâne însă în vigoare, a precizat un alt ministru polonez, Waldemar Buda, titular al portofoliului Dezvoltării.
În acest timp, prim-viceprim-ministrul ucrainean Iulia Sviridenko a asigurat că exportatorii ucraineni vor respecta acordul convenit cu Polonia asupra tranzitului cerealelor ucrainene. Vorbind la o conferinţă de presă comună la Varşovia cu oficialii polonezi, ea a mai spus că guvernul de la Kiev înţelege preocupările agricultorilor şi doreşte rezolvarea problemei.
Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene, fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate.
Cinci țări, printre care și România, au sesizat Comisia Europeană în criza cerealelor ucrainene
Premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele din ţările lor prin supraofertă şi prăbuşirea preţurilor. Într-o scrisoare adresată în martie preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei cinci premieri au estimat că UE ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestora nu poate fi oprit prin alte mijloace. În pofida acestei scrisori, Bruxellesul a prelungit recent liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene până în iunie 2024.
Prin urmare, pentru a-şi proteja sectorul agricol, Polonia şi Ungaria au interzis săptămâna trecută importurile acestor produse ucrainene. După ce a descoperit un transport de grâu ucrainean contaminat cu pesticide interzise în UE, Slovacia a interzis vineri importul de grâu din Ucraina, iar luni a extins interdicţia pentru toate cerealele şi o serie de alte produse alimentare ucrainene.
Duminică, Polonia anunţat că interzice inclusiv tranzitul cerealelor şi produselor alimentare ucrainene, până când vor fi convenite cu Ucraina măsuri care să asigure că aceste produse destinate ţărilor terţe doar tranzitează Polonia şi nu rămân în această ţară.
Guvernul polonez s-a referit astfel la aşa-numitele "coridoare de solidaritate" pentru exportul cerealelor ucrainene pe căi terestre, coridoare convenite tot în cadrul UE pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele către statele terţe. Însă mari cantităţi de cereale ucrainene destinate iniţial statelor terţe şi transportate prin aceste coridoare au rămas pe pieţele ţărilor central şi est-europene care trebuiau să fie doar rute de tranzit.
Pentru a preveni de acum înainte astfel de situaţii, Ungaria a anunţat marţi, mai devreme, că transporturile de cereale ucrainene vor fi sigilate la intrarea în ţară şi monitorizate.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News