Merită să amintim aici că Polonia a semnat un contract pentru livrarea a două aeronave suedeze de avertizare timpurie Saab 340 AEW în iulie 2023. Acestea sunt aeronave achiziţionate la mâna a doua, astfel încât alegerea lor a părut la început controversată pentru mulți.
Cu toate acestea, aeronavele Saab 340 AEW erau singurele disponibile la vânzare în acel moment, în timp ce Polonia ar fi trebuit să aștepte câțiva ani pentru aparate noi. Aceasta achiziţie, în fața amenințărilor tot mai mari la adresa securității Poloniei, s-a dovedit a fi soluție optimă.
Mai ales că Saab 340 AEW reprezintă un salt calitativ în ceea ce privește capacitățile de avertizare timpurie și de detectare a amenințărilor pentru Forţele Armate Poloneze.
La sfârșitul lunii septembrie a acestui an, a avut loc în Suedia o prezentare a primului dintre cele două aeronave Saab 340 AEW comandate, iar ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a transmis că aparatul "va ajunge în dotarea Forțelor Aeriene Poloneze în câteva luni". Nu este clar când anume se va întâmpla acest lucru.
În luna mai, Agenția pentru Armament din cadrul Ministerului polonez al Apărării, a raportat că a fost trimisă o solicitare către Statele Unite privind livrarea a patru aerostate pentru supravegherea spațiului aerian al Poloniei în cadrul programului Barbara, care este în așteptare de mai mulți ani, potrivit Defence24.
Aceasta ar permite o creștere semnificativă a capacităților armatei poloneze în materie de sisteme de recunoaștere, fără a fi nevoie să folosim în mod constant avioanele AWACS sau orice alt tip de aeronavă, reducând semnificativ uzura acestora și costul îndeplinirii unor misiuni de supraveghere şi monitorizare a spaţiului aerian.
Achiziția de aerostate în cadrul programului Barbara a fost în curs de pregătire cel puțin din 2017. În ultima perioadă, mai mulţi înalţi oficiali militari polonezi au vorbit despre importanța acestui program militar, inclusiv în contextul consolidării capacităților de supraveghere a spațiului aerian al NATO.
Sistemele supraveghere a spațiului aerian sunt extrem de necesare, deoarece pot urmări ținte la altitudini joase (datorită amplasării radarului în aer) și, în același timp, pot rămâne în aer pentru perioade mai lungi de timp și pot oferi o capacitate de detectare continuă pentru ținte precum racheta de croazieră Ch-55 care a căzut anul acesta în apropiere de oraşul polonez Bydgoszcz
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News