Polonia trimite Ucrainei 60 de tancuri PT-91 - varianta modernizată a T-72. Bonus: 14 tancuri Leopard după ce Germania a dat „undă verde”

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Foto: PT-91 ”Twardy” (o îmbunătățire poloneză a modelului T-72M1)
Foto: PT-91 ”Twardy” (o îmbunătățire poloneză a modelului T-72M1)

Premierul polonez a anunțat că țara sa intenționează să furnizeze Ucrainei 74 de tancuri, dintre care 14 Leopard.

”Suntem pregătiți să trimitem 60 dintre tancurile noastre modernizate, 30 dintre ele PT-91 ”Twardy” (o îmbunătățire poloneză a modelului T-72M1). Și în plus, 14 tancuri Leopard 2 ale noastre”, a declarat, pe 26 ianuarie, prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, într-un interviu pentru canalul de știri CTV din Canada.

Polonia este principala țară care a sprjinit Ucraina cu tancuri. În urmă cu o jumătate de an a trimis 250 de tancuri trupelor ucrainene, potrivit premierului polonez.

În decembrie 2022, comandantul-șef al Forțelor Armate ucrainene, Generalul Valeri Zalujnâi, anunțase, într-un interviu pentru The Economist că, pentru continuarea contraofensivei de eliberare a întregului teritoriu ucrainean, mai este nevoie de încă 300 de tancuri, 600-700 de mașini de luptă ale infanteriei și 500 de obuziere, echivalentul a 10 brigăzi mecanizate.

Germania, după o serie de discuții la începutul acestei săptămâni, a permis Poloniei să trimită Ucrainei unele dintre tancurile sale Leopard 2 fabricate în Germania. Miercuri, Germania și Statele Unite au anunțat că vor trimite, la rândul, lor tancuri în Ucraina, marcând prima etapă a unui efort coordonat pentru a furniza Ucrainei arme mai importante.

 

Tancuri Leopard și Abrams pentru Ucraina. „Mai bine mai târziu decât niciodată”

 

Canada a anunțat, ieri, că va trimite și ea patru tancuri Leopard 2 și va discuta despre cum să asigure "succesul pe termen lung al donaţiilor” împreună cu Germania, Finlanda, Portugalia, Spania şi Olanda, a precizat ministrul canadian al Apărării, Anita Anand.

Referindu-se la mobilizarea din rândul țărilor NATO pentru a trimite tancuri în Ucraina, premierul polonez și-a exprimat satisfacția.

„Mai bine mai târziu decât niciodată”, a declarat Morawiecki pentru canalul de știri CTV, precizând totodată că ”multe tabuuri din trecut sunt acum depășite”, cu referire la furnizarea de armamente despre care nu se credea că vor ajunge vreodată în Ucraina, inclusiv sistemul antirachetă Patriot.

Premierul polonez consideră că principala armă a Rusiei este frica, iar răspunsul NATO trebuie să fie solidaritatea. ”Putin … este ca Nero, gata să dea foc Romei doar pentru a-și îndeplini obiectivele. Și principalul său obiectiv major este restabilirea Imperiului rus. (…) Trebuie să fim foarte puternici în răspunsul nostru, pentru că succesul lui înseamnă înfrângerea nu numai a Ucrainei, ci și înfrângerea lumii libere”, a declarat Morawiecki.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel