Era izolaționismului Rusiei continuă: Structura care se ocupă de Europa, redenumită ca Departamentul pentru Probleme Europene

Vladimir Putin, votând online la alegerile prezidențiale din martie 2024. Foto: Kremlin
Vladimir Putin, votând online la alegerile prezidențiale din martie 2024. Foto: Kremlin

Ministerul rus de Externe a redenumit structura care se ocupă de temele europene în Departamentul Probleme Europene (Департамент европейских проблем/Departament Evropeiskih Problem).

Modificările sunt reflectate în diagrama structurală publicată pe site-ul ministerului de externe, relatează presa rusă.

Unitatea care se ocupa de problematica europoeană exista deja în cadrul Ministerului de Externe al Rusiei, dar era cunoscută anterior ca Departamentul de Cooperare Pan-Europeană (DOC), înainte de a fi redenumit săptămâna trecută Departamentul pentru Probleme Europene (DEP).

Denumirea reflectă „schimbările în realitățile geopolitice”, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, n care a explicat gestul prin nevoia de "a adapta activitățile Ministerului de Externe la noile realități”, precum și „degradarea evidentă a structurilor de cooperare multilaterală din Europa”.

Această unitate se va ocupa, ca și până acum, de probleme ale organizațiilor internaționale europene - OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeană și NATO.

Departamentul era condus de Vladislav Maslennikov. Pe 18 octombrie a fost numit director al Departamentului de Cooperare Pan-European, care a fost redenumit Departamentul Problemelor Europene.

Federația Rusă are, într-adevăr, probleme cu toate organizațiile care se află sub jurisdicția departamentului. OSCE se confruntă cu o criză, Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei, iar Federația Rusă nu are relații oficiale cu UE și NATO și consideră țările lor membre ca fiind neprietenoase.

Relațiile Rusiei cu Europa au fost într-un îngheț profund de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova, la începutul anului 2022. UE a impus sancțiuni drastice Kremlinului, confiscând activele Rusiei și promițând sprijin pentru Ucraina.

Moscova și-a anunțat retragerea din Consiliul Europei în martie 2022, iar în iulie anul acesta și-a suspendat participarea la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel