Podul aerian din China către Federația Rusă a devenit mai activ: Peste cincizeci de zboruri pe lună cu avioanele An-124 și Il-76

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:

Din 28 noiembrie și până pe 24 decembrie, au fost efectuate 54 de zboruri cu avioanele de transport greu, AN-124 și IL-76, iar activitatea este în creștere.

În urmă cu o lună, publicația ucraineană Defense Express a remarcat activitatea anormală a aeronavelor de transport rusești către China - un adevărat pod aerian operat de compania rusă „Volga-Dnepr”. În septembrie se înregistrau trei zboruri, în octombrie s-a depășit o duzină, iar în noiembrie, până în data de 27, au fost 34 de zboruri.

Iar acum, din 28 noiembrie, s-a ajuns la 54 de zboruri, dintre care 48 au fost doar în decembrie, iar anul nu s-a încheiat.

Numărul de aeronave care efectuează aceste zboruri a crescut și el. Dacă în noiembrie erau șase avioane implicate - două IL-76 și patru AN-124 "Ruslan", în decembrie zborurile sunt efectuate, în mod permanent, cu opt avioane: patru IL-76 (numere de înregistrare RA-76511, RA-76950, RA-76951, RA-76952) și patru An-124 "Ruslan" (numere de înregistrare RA-82044, RA-82047, RA-82074, RA-82081).

Aeronavele au decolat  de la Zhengzhou (de 38 de ori), Shenzhen Bao'an de lângă Hong Kong (de 8 ori). Alte zboruri au fost efectuate din Xinjiang (Regiunea Autonomă Uigură), Xiangyang și Urumqi. În Rusia, avioanele au făcut escale la Barnaul și Novosibirsk.

Ce anume poate importa Rusia din China într-un asemenea ritm rămâne deocamdată o întrebare fără răspuns, dar și un motiv de îngrijorare având în vedere că un  AN-124 transportă maximum 120 tone de marfă, iar un IL-76 până la 47 de tone.

Interesant este că distanța de la Zhengzhou, de unde s-au făcut cele mai multe decolări, până pe aeroporturile intermediare Barnaul și Novosibirsk din Rusia, este de aproximativ 3.300 km, în timp ce autonomia aeronavelor AN-124 și IL-76 cu sarcină utilă maximă este de 3.700, respectiv 3.800 km.

O altă întrebare este de ce Rusia preferă aeronavele în schimbul transportului feroviar, care este mai ieftin și permite cantități mai mari. Un posibil răspuns este păstrarea secretului asupra încărcăturilor, dar nu poate fi exclus nici pericolul reprezentat de brațul lung al Ucrainei, manifestat prin explozii misterioase la diferite obiective militare și din domeniul petrolului și gazelor naturale.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel