Plan de pace în Orient. Nikki Haley, apel către Israel și Palestina

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, i-a îndemnat marţi pe israelieni, palestinieni şi membrii comunităţii internaţionale să reacţioneze pozitiv la planul de pace american aşteptat pentru începutul lui 2019, europenii reafirmându-şi în acelaşi timp ataşamentul pentru "parametrii (deja) agreaţi", informează AFP.

"Eu l-am citit. Şi, contrar tentativelor precedente menite să soluţioneze acest conflict, acest plan nu se compune (doar) din câteva pagini şi câteva directive neprecizate şi fără imaginaţie", a afirmat Nikki Haley în timpul unei reuniuni lunare a Consiliului de Securitate asupra Orientului Mijlociu. "Va fi diferit de toate (planurile) precedente", a adăugat, fără a explicita conţinutul lui, diplomata americană, care se va retrage din funcţie la 31 decembrie. "Problema crucială este de a şti dacă răspunsul va fi diferit", a mai spus ea.

Ambasadoarea americană a subliniat că "vor fi lucruri în acest plan care vor plăcea şi altele care nu vor plăcea". Aceasta "va fi valabil pentru israelieni şi palestinieni, dar şi pentru toate ţările lumii interesate de această problemă", a subliniat Haley.

"Fiecare ţară sau parte va avea, prin urmare, de făcut o alegere importantă. Să se concentreze pe părţile neagreate din plan" sau "să se focalizeze pe părţile din planul care plac şi încurajează negocierile să continue", a pledat Nikki Haley.

Într-o declaraţie dată publicităţii chiar înainte de reuniune, ţările europene membre actuale şi viitoare ale Consiliului de Securitate au insistat din nou ca fiecare nou plan să fie bazat pe "parametrii agreaţi" internaţional, pe precedentele rezoluţii ale ONU şi acordurile convenite. "Orice plan de pace care nu ar recunoaşte aceşti parametri agreaţi internaţional ar risca să fie sortit eşecului", au avertizat europenii (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Suedia şi Marea Britanie).

Soluţia la conflictul israeliano-palestinian nu poate trece decât prin perspectiva a două state care să existe unul lângă altul în frontierele recunoscute în 1967, cu Ierusalimul capitală a celor două state, au insistat europenii, amintind implicit de faptul că se opun recunoaşterii unilaterale, în urmă cu un an, de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului. După acest anunţ, relaţiile au fost îngheţate între SUA şi palestinieni.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel