Phenianul își "ascute săbiile" în Ucraina: Precizia rachetelor nord-coreene s-a îmbunătățit simțitor

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Trupele nord-coreene ale lui Kim. Armata din Coreea de Nord / Agerpres
Trupele nord-coreene ale lui Kim. Armata din Coreea de Nord / Agerpres

Rachetele nord-coreene lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei au devenit mai precis, raportat la luna decembrie. Cea mai probabilă cauză pentru aceste progrese este că Phenianul folosește războiul din Ucraina ca teren de testare în condiții reale de luptă, pentru a-și îmbunătăți armele.

Nord coreenii își calibrează rachetele pe pielea Ucrainei, două surse ucrainene de rang înalt confirmând că loviturile rachetelor nord-coreene au devenit mult mai precise.

Potrivit unui interlocutor al publicației Reuters, într-un moment în care legăturile Moscovei cu Phenianul continuă să se dezvolte și să provoace alarmă de la Washington la Seul, creșterea preciziei armelor nord-coreene la 50-100 de metri de ținta vizată indică faptul că Coreea de Nord folosește cu succes câmpul de luptă pentru a-și testa tehnologiile de rachete.

O altă sursă militară, care a dorit să rămână anonimă, a confirmat informaţiile privind îmbunătăţirea acurateţei rachetelor. Acesta a precizat pentru publicația citată că, în ultimele săptămâni, peste 20 de rachete balistice nord-coreene care au lovit teritoriul Ucrainei au devenit mai precise. 

Yang Wook, expert în arme la Institutul de Studii Politice din Seul, a declarat agenției că astfel de îmbunătățiri ale preciziei rachetelor Coreei de Nord reprezintă o amenințare la adresa securității Coreei de Sud, Japoniei și Statelor Unite.

„Acest lucru ar putea avea un impact grav asupra stabilității în regiune și în lume”, a spus el.

Reuters mai subliniază că programele militare ale Coreei de Nord s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, inclusiv rachete cu rază scurtă și medie de acțiune despre care Phenianul spune că pot transporta focoase nucleare. 

Trebuie subliniat că înainte de intervenția sa în războiul Rusiei cu Ucraina, Coreea de Nord nu a folosit niciodată arme noi pe câmpul de luptă.

 

Scop similar și în cazul militarilor nord-coreeni de la frontiera cu Ucraina?

 

Se pare că soldații nord-coreeni trimiși pe câmpul de luptă din regiunea Kursk din Rusia nu sunt chiar atât slab antrenați pe cât se spera la început.

Forțele ucrainene care luptă la Kursk îi descriu pe nord-coreeni drept soldați înalt calificați, neînfricați și motivați.

Totuși, chiar dacă militarii nord-coreeni au fost retrași de pe câmpul de luptă din cauza pierderilor serioase, faptul că nord-coreenii au dislocat în războiul din Ucraina unități bine antrenate poate indica și faptul că dictatorul Kim Jong-un vrea ca trupele sale să capete experiență în condiții reale de luptă.

Militarii lui Kim vor fi extrem de valoroși pentru comanda militară de la Phenian.

Aceștia vor fi folosiți pentru a se obține "feedback" privind războiul modern. De asemenea, nu ar fi exclus ca o parte dintre militarii nord-coreeni care au luptat lunile trecute cu Forțele ucrainene să fie folosiți ca instructori pentru forțele militare ale Phenianului.

Amintim că, spre finalul anului 2024, au apărut informații clare despre angrenarea militarilor nord-coreeni în luptele cu forțele ucrainene.

Rusia încearcă să le mascheze prezența pe front, nord-coreenii primind false acte de identitate rusești, din care reiese că ar fi locuitori din regiunea Tuva care se învecinează cu Mongolia.

Vladimir Putin aflat în vizită în Regiunea Tula, de la frontiera cu Mongolia / Kremlin.ru, via wiki

Militarii ruși și personalul militar nord-coreean îi execută pe soldații nord-coreeni răniți, pentru a „șterge” orice urmă de implicare a Phenianului în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

„Inamicul nu se predă. Se (auto) elimină în același mod - o grenadă lângă cap și gata. Cei care rămân pe câmpul de luptă sunt stropiți cu lichid inflamabil și arși”, relata, săptămânile trecute,  ofițerul Iurii Bondar, de la divizia aeriană ucraineană Galician Lions, una dintre unitățile care s-au ciocnit cu militarii nord-coreeni în regiunea rusă Kursk.

Citește și: Soldații Wagner erau niște copii, prin comparație cu ei. Trupele nord coreene, reevaluate de militarii ucraineni

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel