Petr Pavel: Rusia nu este interesată de negocieri de pace, deoarece încă mai crede că-și poate atinge obiectivele în Ucraina prin forța militară

Ionel Copcea |
Data publicării:
Petr Pavel, NATO.int
Petr Pavel, NATO.int

În cadrul unui interviu acordat postului național de radio (Radiojurnal), președintele ceh, Petr Pavel, a declarat, pe 04.07.2024, că, deocamdată, Rusia nu a ajuns la concluzia că nu poate să-și atingă obietivele din Ucraina prin forța militară și astfel nu are motivație să se așeze la masa negocierilor.

În opinia sa, ultima propunere rusă pentru încheierea războiului reprezintă, de fapt, un ultimatum, însemnând capitularea fără condiții a Ucrainei și nu o bază solidă pentru negocieri de pace. Pavel consideră că Rusia va încerca în continuare să obțină noi succese teritoriale.

Aceasta a precizat că este important ca Ucraina să fie sprijinită până când Rusia va înțelege că singura cale pentru încheierea conflictului este reprezentată de negocieri și nu de continuarea războiului.

 

Este posibil ca Ucraina să nu reușească să elibereze teritoriile ocupate de Rusia

 

Potrivit președintelui ceh, Rusia nu a obținut până acum succese teritoriale semnificative și nici nu există indicii pentru o victorie strategică. Dar, partea rusă are încă mai multe resurse decât Ucraina. Totuși, țara atacată demonstrează prin abordarea sa, eroismul soldaților și al civililor că are hotărârea și șansa de a se apăra.

După cum a declarat Pavel, situația de pe câmpul de luptă nu se dezvoltă în favoarea niciunuia dintre participanții la conflict. În pofida ajutorului străin pe care îl primește, este posibil ca Ucraina să nu reușească să elibereze teritoriile ocupate de Rusia.

Mai degrabă, potrivit acestuia, se poate aștepta ca, pe viitor, să se ajungă la un anumit compromis în timpul negocierilor. Până atunci este probabil ca o parte a teritoriului ucrainean să rămână sub ocupația temporară a Rusiei.

Petr Pavel consideră că Rusia își pune, fără îndoială, speranța în alegerile prezidențiale americane, respectiv în victoria candidatului republican, Donald Trump. De aceea, este important să se utilizeze cât se poate de mult timpul rămas până la alegeri pentru a întări rezistența Ucrainei, astfel încât, în cazul unor negocieri, aceasta să pornească de pe o poziție cât mai puternică.

 

Rusia tratează NATO ca pe un inamic

 

Președintele ceh a mai menționat că, unul dintre obiectivele summitului NATO, care va avea loc săptămâna viitoare la Washington, va consta în adoptarea unei strategii cuprinzătoare față de relația cu Rusia.

Potrivit acestuia, partea rusă tratează alianța ca pe un inamic și, în prezent, reprezintă cea mai mare amenințare de securitate pentru Cehia și pentru Europa. În opinia sa, acest lucru ar trebui să se reflecte în toate documentele strategice ale NATO.

,,La Washington, probabil că nu va fi convenită o platformă unificată, dar va trebui să fie stabilită sarcina dezvoltării unei abordări politice strategice a relațiilor cu Rusia, ceea ce va dura ceva timp. Aprobarea unui document pe această temă va fi probabil subiectul următorului summit al NATO sau a uneia dintre ședințele ministeriale de la nivelul alianței”, a concluzionat șeful statului ceh.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel