Departamentul de Comunicații Strategice al forțelor armate ucrainene a raportat că 400 de militari ruși au fost uciși și 300 răniți.
Canalul rus Tsargrad a precizat că localnicii estimează numărul morților la „sute de oameni”, iar canalul pro-rus „Rapoarte operaționale” consideră situația drept ”incompetență.
,,După cum puteți vedea, în ciuda mai multor luni de război, unele concluzii nu sunt trase, de unde și pierderile gratuite, care, luând măsuri de precauție elementare legate de problemele de dispersare și adăpostire a personalului, ar fi fost evitate. Incompetența și incapacitatea de a trage concluzii din experiența războiului continuă să fie o problemă serioasă”, precizează sursa „Rapoarte operaționale”, pe canalul său de Telegram.
Comentariul autorului: Orașul Makeevka se află la aproximativ 20 – 25 km de linia frontului, în zona localității Avdeevka (Avdiivka), epicentrul unor confruntări dramatice în care forțele ucrainene încă opun o rezistență foarte puternică de la începutul războiului. Cei 700 – 800 de militari ruși, scoși din luptă de artileria ucraineană, reprezintă efectivele a aproximativ două batalioane de infanterie, care, cel mai probabil, urmau să fie introduse în luptă, în ianuarie - februarie.
Dispunerea a aproape 1.000 de militari în aceeași locație și în raza de acțiune a artileriei ucrainene cu țevi (tunuri și obuziere), nu doar a sistemelor Himars care au o bătaie mai mare, se adaugă lungului șir de erori tactice și operaționale făcute de forțele ruse. Toate acestea erodează încrederea trupelor ruse în capacitatea liderilor lor militari de a conduce acest război către o victorie.
Recent, șeful Statului Major General rus, generalul Valeri Gherasimov, a precizat că obiectivul imediat este capturarea teritoriului întregii regiuni Donețk, dar această nouă pierdere îndepărtează Rusia de atingerea acestui obiectiv.
Rusia: 63 de soldați au fost uciși în atacul de la Makiivka
Conducerea numită de ruși în regiunile ocupate neagă că ar fi vorba de un număr atât de mare de victime.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că 63 de soldați au fost uciși într-un atac cu rachete ucrainene asupra locuințelor lor temporare din orașul Makiivka, în partea controlată de ruși a regiunii Donețk a Ucrainei, relatează Sky News.
"Ceea ce s-a declarat este mult exagerat. Cincizeci şi opt de răniţi au fost aduşi peste noapte, ceea ce este mult pentru o zi normală, dar nu suficient de mult dacă este să crezi informaţiile despre sute de morţi. Era o bază pentru recruţi ruşi mobilizaţi", a spus o sursă apropiată de conducerea numită de ruşi, relatează Reuters.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News