Publicitate
Austin, aflat într-o vizită în Coreea de Sud, şi-a exprimat de asemenea speranţa că Statele Unite şi Rusia ar putea lucra pentru "a rezolva problemele şi preocupările şi a reduce +temperatura+ în regiune".
La rândul său, secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat Moscova să-şi retragă trupele de la graniţa cu Ucraina, declarând că o invazie rusă ar provoca sancţiuni ce ar lovi Moscova mai puternic decât oricare dintre cele impuse până acum.
Întrebat dacă repercusiunile asupra Rusiei vor fi strict economice, Austin a refuzat să răspundă direct, spunând doar că vor fi folosite "cele mai bune metode".
"Orice vom face va fi făcut ca parte a unei comunităţi internaţionale. Cel mai bun caz însă este că nu vom asista la o incursiune a Uniunii Sovietice în Ucraina", a declarat Austin, numind din greşeală Rusia fosta Uniune Sovietică, notează Reuters.
Ucraina și Rusia, tot mai aproape de un nou incident militar
Ucraina, o fostă republică sovietică ce aspiră să se alăture Uniunii Europene şi NATO, a devenit principalul punct de conflict între Rusia şi Occident, în condiţiile în care relaţiile s-au deteriorat până la cel mai grav nivel din cele trei decenii de la încheierea Războiului Rece.
Ucraina spune că Rusia a desfăşurat peste 90.000 de militari de-a lungul lungii lor graniţe comune.
Moscova acuză Kievul că îşi urmăreşte propria consolidare militară. Ea a respins ca fiind incendiare sugestiile că se pregăteşte pentru un atac asupra Ucrainei, dar şi-a apărat dreptul de a desfăşura trupe pe propriul său teritoriu după cum consideră de cuviinţă.
Printre altele, secretarul american al apărării Lloyd Austin a declarat, joi după discuţii cu omologul său sud-coreean la Seul, că evoluţiile privind rachetele şi armele Coreii de Nord sunt din ce în ce mai destabilizatoare pentru securitatea regională.
Statele Unite solicită Nordului să se angajeze în dialog, a spus Austin într-o conferinţă de presă, adăugând că diplomaţia este cea mai bună abordare de urmat cu Coreea de Nord, susţinută de o descurajare credibilă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News