Primul sistem de rachete antiaeriene NASAMS, care poate distruge ținte la o distanță de până la 40 km, va ajunge în Ucraina în luna noiembrie, potrivit declarațiilor de ieri ale unui înalt oficial militar american, în cadrul unei conferințe de presă de la Pentagon.
„Ne așteptăm ca NASAMS să fie livrat în următoarele câteva săptămâni. Desigur, ne vom baza pe partenerii noștri ucraineni pentru a anunța când vor ajunge și când vor fi operaționale. Dar, așa cum am menționat mai devreme, vom continua să lucrăm din greu pentru a le livra acolo, cât mai curând posibil”, a precizat oficialul de la Pentagon.
Cu aproape o lună în urmă, datorită unei erori de traducere simultană în interviul acordat de președintele Volodimir Zelenski postului de televiziune american CBS, se afirmase că Ucraina ar fi primit deja două baterii NASAMS. La puțin timp după eroarea de traducere, Pentagonul a anunțat că primele două baterii vor livrate în următoarele două luni.
Este planificat ca Ucraina să primească cel puțin opt complexe NASAMS, dar producția următoarelor șase, conform contractelor încheiate, va fi prelungită până în vara anului 2024 cu un transfer gradual pe măsură ce producția avansează, potrivit publicației ucrainene Defense Express.
Prezența chiar și a unuia sau două complexe NASAMS va consolida calitativ apărarea antiaeriană a Ucrainei datorită faptului că aceste sisteme de nouă generație au o eficiență mult mai mare în comparație cu cele sovietice pe care se bazează militarii ucraineni. De la botezul focului, sistemul german IRIS-T a demonstrat deja că poate doborî 9 din 10 rachete de croazieră.
La începutul lui septembrie, dezvoltatorii NASAMS, Raytheon și Kongsberg, au anunțat că împreună cu Forțele Aeriene ale SUA au desfășurat teste complexe de întrebuințare a sistemului NASAMS împotriva rachetelor de croazieră, folosind simultan, în premieră mondială, trei tipuri de rachete: AMRAAM-ER, AIM-120 și AIM-9X.
Un complex NASAMS 1 este format din trei lansatoare (șase rachete pe lansator), deservite de un pluton, o stație radar AN/TPQ-64 și o stație de control al tragerii.
O baterie NASAMS este dotată cu un sistem NASAMS. Bateria NASAMS 2 este formată din patru plutoane (care operează 12 lansatoare) spre deosebire de trei plutoane la NASAMS 1, șase radare AN/TPQ-64 în loc de trei la NASAMS 1.
Postul de comandă al bateriei (situat la una dintre stațiile de control al tragerii de pluton) poate primi desemnarea țintei de la eșalonul superior și poate furniza, stațiilor de control al tragerii de pluton, date despre situația aeriană. Toate rachetele pot fi trase către ținte diferite în 12 secunde.
Raza de angajare pentru fiecare dintre cele 12 lansatoare de rachete per baterie pentru NASAMS 2 este de 30 km și pentru NASAMS 3 / AMRAAM-ER este de 50 km.
Raza de detectare și angajare a radarului este de 120 de km, iar altitudinea maximă de lovire este de 21 km la NASAMS 2 și 35,7 km la NASAMS 3 / AMRAAM-ER.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News