Statele Unite nu vor să ajungă la un conflict militar cu Iranul, dar Washingtonul este pregătit să protejeze interesele americane, a avertizat luni vicepreşedintele SUA, Mike Pence, în contextul tensiunilor cu Teheranul.
"Iranul nu ar trebui să confunde atitudinea de reţinere a SUA cu lipsa determinării", a declarat Mike Pence într-un discurs, conform agenţiei Reuters, informează Mediafax. "Statele Unite nu vor război cu Iranul. Vrem să discutăm, suntem dispuşi să ascultăm. Dar America nu va ceda", a atras atenţia Mike Pence.
Tensiunile dintre SUA și Iran s-au amplificat
Preşedintele SUA, Donald Trump, a condamnat decizia Iranului de a intensifica activităţile de purificare a uraniului prin depăşirea limitelor stabilite prin Acordul atomic din 2015.
"Iranul ar face bine să aibă grijă. Deoarece desfăşoară activităţi de îmbogăţire a uraniului şi nu spun care este motivul. Cel mai bine este să aibă grijă", a declarat Donald Trump.
Uniunea Europeană a cerut, luni, Iranului să înceteze toate activităţile de purificare a uraniului care sunt interzise prin Acordul nuclear din anul 2015. "Îndemnăm puternic Iranul să înceteze toate activităţile care intră în contradicţie cu angajamentele asumate în cadrul acestui Acord", a declarat Maja Kocijancic, purtătorul de cuvânt al Serviciului UE pentru Acţiune Externă (EEAS). "Uniunea Europeană este foarte preocupată de recentele anunţuri făcute de Iran. Acest lucru include decizia de relua producţia de uraniu îmbogăţit" peste limita 3,67%, stabilită prin Acordul nuclear din 2015, a precizat oficialul UE.
Administraţia de la Teheran a anunţat luni că a depăşit concentraţia de 4,5% în producţia de uraniu îmbogăţit. "Uniunea Europeană este în contact cu alţi participanţi la Acordul nuclear", a subliniat Maja Kocijancic, fără a oferi detalii.
Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene.
Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană. Ministerul britanic de Externe a salutat "acţiunea fermă a autorităţilor din Gibraltar pentru aplicarea sancţiunilor UE impuse Siriei".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News