Aeronava aparține companiei poloneze LOT și urma să zboare de la Sankt Petersburg către Varșovia.”Avionul a fost oprit când deja rula pe pistă, fiind pe punctul de a pleca spre decolare. La bord a urcat un grup de polițiști și ofițeri FSB, care m-au anunțat că sunt căutat”, a apucat să precizeze Pivovarov, înainte de a i se interzice folosirea telefonului.
Andrei Pivovarov Sursa foto: Znak/Twitter
La sfârșitul lunii mai, organizația publică ”Rusia Deschisă”, asociată cu Mihail Hodorkovski, a anunțat încetarea activităților sale și închiderea sucursalelor regionale din Rusia. Pivovarov nu avea interdicție de a părăsi țara și intenționa să plece în Polonia, în vacanță.
Андрея Пивоварова выводят после обыска с конвоем в бронежилетах
— Андрей Пивоваров (@brewerov) June 1, 2021
Видео: Денис Луговский pic.twitter.com/PYIp4DGur0
Însoțitoarea lui Pivovarov, Tatiana Usmanova, a declarat că acesta a fost reținut pentru apartenența la o ”organizație indezirabilă”, se precizează într-un articol al publicației ucrainene Dumskaia.
Ca urmare a întârzierii, avionul a decolat spre Varșovia cu o întârziere de o oră și 35 de minute.
Pe 23 mai, autoritățile din Belarus, amenințând cu un avion de luptă, au forțat un avion de pasageri Ryanair să aterizeze la Minsk, după care l-au reținut pe Roman Protasevici, fost redactor-șef al canalului telegram NEXTA al opoziției. Ca urmare, UE a interzis deja aeronavelor companiilor aeriene europene să traverseze spațiul aerian al Belarusului.
În acest moment, Rusia este una dintre puținele țări care, nu a oprit traficul aerian cu Belarus.
Comentariul autorului: Este de remarcat spectaculozitatea recentelor acțiuni ale Belarusului și Rusiei prin care, au reținut lideri ai opoziției din cele două țări. Parcă, autoritățile de la Minsk și Moscova au ținut cu tot dinadinsul să se asigure că știrile respective vor face înconjurul planetei, pentru ca zidul care se ridică în jurul lor să fie și mai mare, iar procesul de reconciliere cu Uniunea Europeană și SUA să fie și mai anevoios.
Aceste evenimente, care atrag serios atenția pe plan internațional, au avut loc înaintea întâlnirii dintre președintele SUA, Joe Biden, și al Rusiei, Vladimir Putin, planificată pentru 16 iunie, în Elveția.
Andrei Pivovarov, în perioada 22 octombrie 2012 - 19 octombrie 2013, a fost membru al Consiliului de coordonare al opoziției ruse. În 2017, a susținut campania electorală a candidatului Alexei Navalnâi . El a fost unul dintre organizatorii protestelor din 28 ianuarie 2018 în sprijinul „grevei alegătorilor” din Sankt Petersburg. Pe 27 februarie 2018, a fost arestat administrativ, pentru 25 de zile, pentru încălcarea repetată a regulilor de organizare a mitingurilor. Pe 25 martie 2018, a fost ales președinte al organizației publice „Rusia deschisă”, iar în 2019, a devenit director executiv al acesteia, după ce a fost reorganizată.
Mihail Hodorkovski este considerat unul dintre cei mai importanți opozanți ai lui Vladimir Putin. În 2003, proprietar al gigantului petrolier Yukos, era cel mai bogat om din Rusia și al 16-lea din lume, potrivit topului Forbes. Cam de atunci datează și conflictul cu Vladimir Putin, când Hodorkovski a avut o dispută televizată cu președintele, susținând că membrii guvernului sunt corupți și iau mită. Acuzat de evaziune fiscală și fraudă, Hodorkovski a fost arestat pe 25 octombrie 2003. Putin l-a grațiat în decembrie 2013, iar în prezent acesta trăiește la Londra. În 2014, Hodorkovski a relansat ”Rusia Deschisă” pentru a promova mai multe reforme ale societății civile ruse, inclusiv alegeri libere și corecte, educație politică, protecția jurnaliștilor și activiștilor, susținerea statului de drept și asigurarea independenței mass-media.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News