Doar că acest lucru s-a schimbat după ce istoricul și diplomatul dr. Ilie Schipor, fost diplomat în capitala Federaţiei Ruse, a publicat volumul "Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse", sub susținerea Băncii Naționale a României.
Ilie Schipor a reușit cu multă determinare să urmărească traseul Tezaurului României, aducând dovezi irefutabile, provenite tocmai din arhivele ruse.
Parcurgând cartea menționată, veți observa imediat volumul copleșitor de documente, multe secretizate, pe care autorul le prezintă scanate și traduse din limba rusă, în cei șase ani pe care i-a petrecut prin arhivele rusești. Munca a fost una de sisif mai ales în contextul în care multe documente sunt încă secretizate. Dar chiar și cele „scăpate” de acest statut, aduc o lumină cât se poate de clară asupra destinului Tezaurului României.
Clarificări privind Tezaurul României. Transportul, în două etape: Rezerva de aur (1916) și bunuri din patrimoniul cultural, bisericesc și arhivistic (1917)
Dar mai întâi sunt necesare câteva clarificări cu privire la Tezaurul evacuat de Regatul României în (încă pe atunci) Imperiul Țarist, în contextul „căderii” Bucureștiului în timpul Primului Război Mondial.
Vorbim de două transporturi, în decembrie 1916, și în vara anului 1917. Evacuarea Tezaurului s-a făcut la presiunea părții ruse.
* Un prim transport a fost în decembrie 1916 și a reprezentat rezerva de aur a României. Au fost transportate la Moscova 1.738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi două casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei. Sigilate, cu toate documentele internaționale parafate, acestea au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în Sala Armelor din Kremlin.
* Un al doilea transport a avut loc în iulie 1917 și era reprezentat de bunurile patrimonial-culturale și arhivistice ale României. E vorba de 188 de casete cu aur şi cu alte valori ale Băncii Naţionale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei.
„Tezaurul României”, o operațiune a Armatei ruse țariste
Evacuarea Tezaurului s-a făcut la inițiativa și chiar la presiunile militare și politice ale părții ruse, cu implicarea directă a țarului Nicolae al II-lea, lucru pe care autorul îl dovedește prin nenumăratele telegrame dintre diplomați și generali ruși. Motivația o reprezenta strângerea și mai mult a legăturilor dintre cele două state, în contextul Marelui Război și situației dificile prin care trecea România.
Interesant e că dacă depozitarea, inventarierea și aparatul greoi birocratic s-a făcut prin factorul politic - anume Comisia Zasiadko, generalii ruși de la Petrograd, Moghilev și Iași au fost cei care au convins autoritățile române, folosind chiar elemente de presiune, să efectueze transferul, având în vedere „iminenta cădere a frontului de pe Carpați”.
Armata rusă a fost cea care s-a ocupat cu asigurarea garniturii transportului valorilor aparținând BNR, paza militară fiind asigurată de aceasta, cât și descărcarea aurului românesc în Sala Armelor de la Kremlin. Având în vedere și implicarea generalilor ruși în convingerea autorităților române să efectueze cât mai urgent evacuarea Tezaurului, am putea spune că Tezaurul României a fost o operațiune a Armatei ruse, mai mult decât una diplomatică.
Sechestrarea Tezaurului României după victoria Revoluției din Octombrie 1917
Regele Ferdinand si Regina Maria, pe front in timpul Primului Razboi Mondial
Transporturile au avut loc în decembrie 1916 și iulie 1917, în timp ce sechestrarea tezaurului, de către autoritățile bolșevice care au preluat puterea după Revoluția din Octombrie 1917 a avut loc pe data de 13 ianuarie 1918, în baza unei Hotărâri a Sovietului Comisarilor Poporului, care prevedea nu doar că „toate relațiile diplomatice cu România sunt rupte” ci și faptul că „Ambasada și toți agenții autorităților române sunt expulzați peste graniță”. Mai mult, „fondul de aur al României care este deținut la Moscova este intangibil pentru oligarhia română. Consiliul Comisarilor ia asupra sa toată răspunderea pentru conservarea acestui fond și remiterea acestuia în mâinile poporului român”.
Trebuie să menționăm că acesta este singurul caz din istorie în care o rezervă de aur este încredințată cu toate actele și garanțiile internaționale necesare, unui alt stat cu titlul că rezerva va fi returnată, dar obligaţiile asumate nu au mai fost respectate.
Autorul demonstrează în volum, cu documente rusești, că în primii doi ani și jumătate de la predarea Tezaurului, acesta se regăsea în proporție de 99.97% în inventarele aflate în incinta Băncii naționale din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă. În pofida faptului că o parte din aurul BNR a fost mutată dintr-o parte în alta, documentele demonstrează nu doar faptul că el exista, dar era aproape în întregime intact. Încă.
Apoi rezerva de aur a BNR a început să dispară. Și nu doar din documente. Între 1920 și 1921, lipsea aproximativ 10.65% din Tezaurul României predat rușilor în februarie 1917.
Lenin a vrut să folosească Tezaurul ca monedă de schimb în „chestiunea Basarabiei”
Aici trebuie să menționăm un paradox. Vladimir Ilic Lenin a fost cel care a solicitat în repetate rânduri evitarea utilizării Tezaurului României pentru acoperirea nevoilor valutare a Rusiei sovietice, care se scufunda în criza pecetluită de Marele Război și războiul civil care a urmat. Lenin e cel care a dispus sechestrarea Tezaurului, dar tot el era cel care ar fi dorit să îl utilizeze ca monedă de schimb în „chestiunea Basarabiei”.
Însă după 1922 - an care coincide cu incapacitatea lui Lenin de a mai lua decizii politice din cauza bolii și criza în care se scufunda Rusia sovietică - din aurul BNR au fost făcute plăți greu de calculat și estimat, documentele fiind încă secretizate.
Ce a mai rămas din aurul României a fost „vărsat” în rezerva de aur sovietică
Lev Troțki, adresându-se Armatei Roșii în timpul Războiului Civil Rus, sursă foto: The Guardian
Ce e cert e că autorul prezintă documente din arhivele ruse care atestă faptul că dacă la începutul anului 1922, 73.79% din aurul românesc evacuat la Kremlin în 1918 - adică 87.074.501,05 din echivalentul celor 118.000.000 ruble aur - evacuat la Kremlin se afla la ruși, la finalul anului 1924 în depozitele bancare ale Rusiei sovietice mai existau aproximativ 35 de milioane ruble aur din cele 118 milioane ruble aur estimate la evacuarea din 1916.
Cele 35 de milioane de ruble aur rămase din rezerva de aur a României evacuată la Moscova în 1916 au fost transferate efectiv în rezerva de aur sovietică.
La șapte ani de la confiscarea aurului românesc - 13 ianuarie 1918 -, în documente din arhivele ruse „nu mai există nicio referire directă la existența faptică sau scriptică a Tezaurului bancar al României evacuat în decembrie 1916 la Moscova”, demonstrează istoricul Ilie Schipor, cu documente din arhivele ruse.
O soartă identică a avut-o și cel de-al doilea transport al Tezaurului României, care a plecat spre Moscova pe 28 iulie 1917 și care avea o valoare declarată de 6.5 miliarde lei-aur, constând în valori ale BNR și ale Casei de Depuneri și Consemnațiuni, bunuri din Tezaurul cultural-artistic și arhivistic al României.
Autorul semnalează însă o diferență substanțială. Dacă deciziile privind Tezaurul BNR - evacuat în 1916 - au fost luate de SNK, organul suprem al puterii executive și administrative în URSS, „toate hotărârile referitoare la Tezaurul cultural-artistic și arhivistic al României sechestrat la Moscova au fost luate de Biroul Politic al CC al Partidului Comunist” din URSS.
„Ciuntitele restituiri”. Niciun gram din rezerva de aur a BNR evacuată în 1916 nu s-a întors vreodată în țară
E important să facem câteva precizări în legătură cu așa-zisele restituiri din 1935 și 1956.
În pofida propagandei comuniste din România socialistă, care în 1956 „mulțumea” sovieticilor pentru restituirea intactă și integrală a Tezaurului României, această așa-zisă restituire a însemnat, potrivit documentelor aflate în arhivele ruse, doar 34.09% din bunurile patrimoniale din platină, aur și argint transportate în 1917, nicidecum din rezerva de aur evacuată în 1916 la Moscova și „dispărută” șapte ani mai târziu.
Mai mult, din acest procent de 34.09% din patrimoniul cultural-artistic și bisericesc, nu i-au fost returnate României niciunul din „cele 372 obiecte de mare valoare confecționate din platină (care cântăreau 6.971 de kg), cu excepția celor două etaloane returnate, la sfârșitul anului 1922”. Ceea ce au returnat rușii în 1956 erau, de fapt, în marea majoritate, bunuri de mici dimensiuni.
Practic, în 1956, România a primit doar „13.17% din masa celor 17.645 obiecte confecționate din aur inventariate în 1923-1924, respectiv 20.80% din cele 35.511 piese de patrimoniu realizate din argint și doar 3.70% din pietrele prețioase depuse la Moscova în vara lui 1917”.
Din nou trebuie subliniat, niciun gram din rezerva de aur care a fost transferată în primul transport din 1916.
Documentele din arhivele ruse atestă faptul că bijuteriile Reginei Maria nu au fost restituite în 1918
Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, ca suverani ai tuturor românilor
Cert e că cele 162 de documente prezentate de Ilie Schipor în volum, majoritatea inedite și publicate pentru prima oară, spulberă multe mituri cu privire la destinul Tezaurului României, evacuat la Moscova în 1916 și 1917 și sechestrat în 1918, ulterior delapidat de partea rusă în anii 1920.
Faptul că tezaurul a fost folosit pentru finanțarea mișcării comuniste din perioada interbelică nu cred că poate sta în picioare. Valoarea sa uriașă și problemele mari, inclusiv de ordin financiar, cu care se confrunta micuța și pe atunci insignifiant mișcare comunistă română din perioada interbelică nu susțin în niciun fel teoria. Lipsesc evident și documentele care să ateste teza.
Tezaurul nu a fost folosit de regimul țarist sau Guvernul provizoriu rus, există documente clare care îi duc urma până în 1924. La fel de falsă precum e restituirea către România a aurului BNR în 1935 și/sau 1956 e și teza privind restituirea bijuteriilor Reginei Maria.
În ceea ce privește cele două casete cu bijuterii ale Reginei Maria, autorul prezintă în lucrare un document extrem de interesant, care arată că în 1919 un comisar sovietic, pe nume Iacob Stanislavovici Ganețki, „a ridicat valorile (briliantele) familiei regale și o parte din bancnote”. Documentul e deosebit de important mai ales din perspectiva faptului că istoricii ruși susțin teoria potrivit căreia în 1918 bijuteriile Reginei i-au fost predate ambasadorului Constantin Diamandi, arestat, eliberat și expulzat din Rusia în ianuarie 1918. Iată cum, însemnele din jurnalul Reginei Maria, cu privire la dispariția bijuteriilor și niciodată recuperarea lor, sunt confirmate chiar de documentele aflate în arhivele ruse.
În ceea ce privește rezerva de aur documentele indică faptul că în României nu i-a fost returnat niciun gram din rezerva de aur evacuată în 1916, iar ultima parte a aurului românesc a fost utilizată la mijlocul anilor 1920 pentru mărirea capitalului Băncii Poporului al URSS.
Cade însă cel mai mare mit despre Tezaurul României: Lipsa de documente care să ateste destinul Tezaurului și aurului românesc
Prin documentele prezentate de Ilie Schipor, cu privire la destinul Tezaurului României, autorul spulberă poate cel mai invocat mit cu privire la destinul aurului românesc: Lipsa de documente oficiale, invocată mereu de partea rusă în cadrul Comisiei ruso-române. Deși istoricii nu au acces la sute de alte documente despre destinul Tezaurului, care se află secretizate în fonduri de arhivă chiar și la mai bine de 100 de ani de la evenimente, documentele prezentate în volum, toate din arhivele ruse, „scăpate” de secretizare, sunt concludente cu privire la destinul aurului românesc.
E pentru prima oară când un volum urmărește, la un nivel chirurgical, destinul Tezaurului României, cu sute de documente provenite chiar din arhivele ruse. O lucrare a cărei traducere în mai multe limbi devine imperioasă.
Notă: E important de menționat că toate cifrele, datele și informațiile prezentate în acest material sunt susținute de documente publicate în volumul "Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse", care se regăsesc și pot fi consultate în carte.
Sursă text: Ilie Schipor, „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse", Editura Oscar Print, 2021
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
