Publicitate
În cadrul unei întâlniri recente cu exerţi ai Defense Writers' Group (Grupul Scriitorilor din domeniul Apărării) pe tema Strategiei Naționale de Apărare, secretar adjunct pentru politici de apărare din cadrul Petagonului, Colin Kahl, a calificat actualul război ruso-ucrainean drept un "eșec strategic" pentru Rusia și a scos în evidenţă progresele înregistrate de Forțele Armate Ucrainene.
În timpul întâlnirii, Kahl a declarat că armata rusă "a pierdut probabil jumătate tancuri sale" și a folosit deja majoritatea munițiilor sale ghidate. Aceste două aspecte sunt foarte importante, deoarece sancțiunile internaționale împunse industriei ruse de apărare ca, cel mă probabil, ca Rusia să nu își poată reface stocurile de armament.
"Nu vor ieși din acest război mai puternici; vor ieși din acest război mult mai slabi decât au intrat", a declarat Colin Kahl, adăugând că armata ucraineană continuă să facă progrese în jurul Hersonului și a lansat o contraofensivă chiar în afara Harkovului.
În primele zile ale invaziei rusești, International Institute of Strategic Services a estimat numărul total de tancuri aflate în serviciu activ al armatei ruse la 2.800, la care se adaugă alte 13.000 de vehicule blindate. Organizația a estimat, de asemenea, că 8.500 de vehicule și 10.000 de tancuri datând din epoca sovietică se aflau în depozite.
Estimările recente par să reflecte sentimentul împărtășit de Kahl. Site-ul independent Oryx a documentat pierderile rusești de la începutul conflictului și afirmă că peste 1.460 de tancuri au fost pierdute de forțele armate ruse, inclusiv T-62, T-72, T-80 și T-90, acesta din urmă fiind considerat de Rusia drept cel mai avansat tanc de care dispune. Din acest total, 841 au fost distruse, 54 au fost abandonate, 62 au suferit avarii și 503 au fost capturate de ucraineni.
Ca urmare a acestor pierderi, Rusia a trebuit să apeleze la vechile depozite de arme unde ţineau tancuri și echipamente mai vechi, inclusiv T-62, care a fost dezvoltat la începutul anilor '60.
După cum s-a menționat anterior, armata ucraineană a strâns o bună parte din tancurile rusești abandonate și le-a adăugat la propria flotă, Ministerul britanic al Apărării estimând în octombrie 2022 că "peste jumătate din actuala flotă de tancuri a armatei ucrainene este formată din vehicule capturate" de la ruşi.
De asemenea, este de aşteptat ca arsenalul de tancuri al Ucrainei să crească, Departamentul american al Apărării anunțând la 4 noiembrie 2022 că va trimite bani Republicii Cehe pentru modernizarea a 45 de tancuri T-72 din epoca sovietică pentru ca acestea să ajungă ulterior la armata ucraineană.
Acest lucru a urmat unui anunț anterior venit din partea Olandei, care a fost de acord să finanțeze modernizarea a 45 de T-72 cehe. Toate cele 90 de tancuri sunt așteptate să fie livrate Ucrainei până la sfârșitul anului.
Pe lângă pierderea unei număr mare de tancuri, rușii pierd și un număr mare de alte tipuri de arme, care, la fel ca tancurile, sunt folosite de soldații ucraineni, alături de armamentul trimis de națiunile occidentale.
La o conferință de presă recentă, generalul Mark Milley, președintele Statului Major Întrunit, a declarat că peste 100.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți de când au început luptele în Ucraina, la 24 februarie 2022, un total despre care spune că se reflectă probabil și de partea cealaltă.
El a adăugat, de asemenea, că au existat 40.000 de victime civile ucrainene, pe lângă cele 30 de milioane de persoane care au fost forțate să își părăsească locuințele.
Numărul victimelor le depășește cu mult pe cele furnizate de Ministerul rus al Apărării în septembrie 2022, care a estimat numărul total al militarilor morți la doar 5.937.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News