Cele trei rachete au fost trase asupra palatului prezidenţial din Kabul pe 20 iulie, în prima zi a sărbătorii musulmane a sacrificiului marcată anul acesta până pe 23 iulie, în timp ce şeful statului Ashraf Ghani şi numeroşi invitaţi se rugau în grădină, aminteşte AFP, transmite Agerpres.
Dispozitivele - dintre care doar două au explodat - au căzut pe o rază de un kilometru în jurul palatului, situat în "zona verde" puternic fortificată din centrul capitalei afgane, fără a provoca victime.
Un comandant taliban, numit Momin, a fost unul dintre principalii organizatori ai atacului cu rachete (...) el a fost arestat împreună cu trei dintre oamenii săi, toţi aparţinând talibanilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Mirwais Stanikzai, într-un mesaj transmis presei.
Gruparea Stat Islamic (EI), rivală talibanilor, a revendicat responsabilitatea pentru atac.
Cu toate acestea, guvernul afgan atribuie în mod regulat talibanilor atacurile revendicate de SI, argumentând că organizaţia jihadistă a fost în mare parte anihilată în 2019 în provincia estică Nangarhar, fieful său de atunci.
De la începutul lunii mai, talibanii au cucerit vaste porţiuni din zonele rurale ale Afganistanului într-o ofensivă totală împotriva forţelor afgane, declanşată de retragerea forţelor internaţionale din ţară.
Private de sprijinul aerian american, forţele afgane au opus puţină rezistenţă şi controlează acum, în mare parte, doar capitalele provinciale şi drumurile principale.
Lipsa de progrese în cadrul negocierilor lansate în septembrie trecut la Doha, plecarea forţelor internaţionale, programată să se încheie la sfârşitul lunii august, şi înfrângerea de până acum a forţelor afgane, ridică temeri privind o posibilă recucerire a puterii de către talibani, care au condus Afganistanul între 1996 şi 2001.
De câteva luni, aceştia încearcă să afişeze o imagine mai modernă şi mai moderată, în special în faţa străinilor, şi se declară în favoarea unui "acord politic" pentru a pune capăt conflictului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News