Într-o ceremonie oficială, Belarusul a predat oficial patru avioane de luptă MiG-29 Serbiei, informează DefenseBlog. Aparatele au fost donate ca parte a ajutorului militar dintre cele două state.
O delegație a Ministerului Apărării și a Forțelor Aeriene Sârbe, condusă de ministrul Apărării, Aleksandar Vulin, a participat la ceremonia de predare care a avut loc pe 25 februarie.
Ministrul Vulin a subliniat că ajutorul militaro-tehnic al Belarusului are o mare importanță pentru Belgrad.
„Putem spune oficial că acum avem 14 avioane MiG-29, un număr pe care nu îl puteam visa în 2012, când președintele Vucic a devenit ministru al Apărării. Donația este o dovadă a cât de importante sunt relațiile personale ale președintelui Vucic cu președintele Lukașenko (n.r. - președintele Beralurului)”, a declarat Aleksandar Vulin, ministrul Apărării de la Belgrad.
Potrivit sursei citate, cele patru avioane MiG-29 vor intra în reparații capitale și ulterior aduse la standarde operabile pentru utilizarea acestora de către Forțele Aeriene Sârbe.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News