Parteneriatul Republica Moldova - NATO, discutat la Bruxelles

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul apărării al Republicii Moldova, Eugen Sturza, a discutat la Bruxelles cu reprezentanta permanentă a SUA la NATO, ambasadoarea Kay Bailey Hutchison, despre parteneriatul strategic moldo-american şi despre perspectivele cooperării în domeniul militar, informează marţi Deschide.md.

Dialogul s-a axat în special pe instruirea efectivelor militare în instituţii de învăţământ de profil din SUA, pe participarea de contingente militare ale SUA şi Republicii Moldova la exerciţii multinaţionale, pe programe şi proiecte de asistenţă logistică şi dotare cu echipament şi tehnică militară.

Tot marţi Eugen Sturza a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Comitetului Militar NATO, general-locotenentul Steven M. Sherpo. Cei doi oficiali au trecut în revistă colaborarea dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Republica Moldova în domeniul apărării, cu accent pe programele şi iniţiativele comune direcţionate spre modernizarea şi reformarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

În acest sens, discuţiile s-au axat pe Iniţiativa de Consolidare a Capacităţilor de apărare (DCBI), Platforma de Interoperabilitate, Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (OCC), Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO şi Programul de Dezvoltare Profesională (PDP), precizează Deschide.md.

Ministrul Sturza a subliniat că toate aceste proiecte au contribuit semnificativ la dezvoltarea şi consolidarea sistemului naţional de apărare şi a mulţumit ţărilor aliate pentru expertiză şi asistenţă în ajustarea cadrului legal în domeniu, instruirea şi pregătirea trupelor în conformitate cu standardele internaţionale.

Eugen Sturza s-a referit, în cadrul dialogului, şi la priorităţile Ministerului Apărării al Republicii Moldova pentru anul 2019, inclusiv profesionalizarea Armatei Naţionale şi reformarea sistemului de pregătire a corpului de sergenţi şi soldaţi, solicitând, în acest context, sprijinul partenerilor străini pentru realizarea obiectivelor respective.

Ministrul moldovean al Apărării, Eugen Sturza, a desfăşurat în perioada 3-5 februarie o vizită oficială la Bruxelles. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel