Proiectul legislativ prevede impozitarea cu 85% a pensiilor speciale care sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% a pensiilor speciale cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei. Mai exact, nu va fi impozitată pensia obținută pe baza contributivității, ci doar suma în plus câștigată, așa-numita „pensie specială”.
Actul normativ include inclusiv zona militară.
Votul de azi a fost un rar consens politic între toate partidele parlamentare. Proiectul a trecut cu un vot zdrobitor: 307 „pentru” și doar un singur vot „împotrivă”.
În acest proiect legislativ, pe lângă militari, sunt incluși și polițiștii, magistrații sau diplomații. Parlamentarii nu sunt incluși momentan întrucât impozitarea pensiilor speciale de care beneficiază aceștia trebuie deciză de un vot al plenului reunit, nu al Camerei.
În cazul în care legea nu va fi atacată la Curtea Constituțională a României, aceasta va ajunge la Palatul Cotroceni unde va trebui promulgată de președintele Klaus Iohannis.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News