Documentul a fost susţinut de 57 de deputaţi ai Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS, proeuropean) al Maiei Sandu, şi de deputatul Gaik Vartanean, de la "Mişcarea Alternativa Naţională", o majoritate de 58 de voturi.
Votul a fost aplaudat în picioare de deputaţii PAS, în timp ce colegii lor socialişti şi comunişti au afişat pancarte cu inscripţii care făceau trimitere la sintagma sovietică de "limbă moldovenească", conform media citate.
Potrivit autorilor, condiţiile ce au impus adoptarea prezentelor modificări legislative rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea şi obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituţională, conţinute în actele Înaltei Curţi de Jurisdicţie Constituţională şi care statuează un postulat incontestabil, şi anume că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.
Proiectul prevede să fie considerată desuetudinea textului "funcţionând pe baza grafiei latine" în Articolul 13 din Constituţie. De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autorităţile publice cu competenţă de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun.
Această lege mai prevedere ca Sărbătoarea Naţională "Limba noastră", aşa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi zilele de odihnă şi în Codul muncii, să se numească de acum înainte "Limba română".
Proiectul prevede şi înlocuirea sintagmei de "limba oficială", "limba de stat" şi "limba maternă" din toate actele normative şi documentele oficiale.
Agenţia Resurse Informaţionale Juridice urmează să asigure în "Registrul de Stat al actelor juridice" operarea modificărilor în toată legislaţia Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie.
Radio Chişinău aminteşte că, în 2 martie, votul asupra proiectului în prima lectură a provocat altercaţii şi îmbrânceli în parlamentul de la Chişinău între deputaţii PAS, autorii iniţiativei, şi cei din opoziţia socialist-comunistă. Deputaţii din opoziţia (prorusă) au blocat atunci tribuna legislativului preţ de câteva minute încercând să zădărnicească procedura de vot.
În timpul şedinţei de joi, deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor au acuzat PAS de încălcarea Constituţiei, menţionând că "limba moldovenească" este limba oficială a Republicii Moldova.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News