,,Testele constructive de zbor ale Sarmat vor fi continuate cu cea de-a doua lansare a rachetei, care va fi efectuată până la sfârșitul acestui an”, a menționat sursa.
Prima lansare a rachetei Sarmat în cadrul testelor constructive de zbor a avut loc pe 20 aprilie 2022.
După cum a precizat sursa, ca și în cazul primei lansări, cea de-a doua lansare-test va fi efectuată de pe Cosmodromul Plesețk, iar blocurile de luptă ale acesteia vor viza ținte amplasate în poligonul Kura din peninsula Kamchatka.
O altă sursă a agenției Tass a anunțat că, potrivit contractului încheiat la sfârșitul anului 2020, Trupele de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) vor primi inițial în dotare un complet de nivel regiment cu rachete de acest tip. Aceasta nu a menționat însă termenul la care regimentul va atinge capacitatea operațională completă.
Partea rusă apreciază că testele constructive de zbor ale noii rachete balistice intercontinentale Sarmat vor putea fi considerate încheiate după efectuarea a cel puțin cinci lansări. Una dintre acestea va fi efectuată cu azimut în direcția sud, prin Polul Sud.
Racheta Sarmat a fost dezvoltată de Centrul de stat pentru rachete V.P. Makeev, a cărei specializare de bază constă în dezvoltarea de rachete balistice intercontinentale cu bazare navală.
Potrivit evaluărilor experților, racheta Sarmat este capabilă să transporte o ogivă multiplă, cu o greutate de până la 10 tone, în orice punct al lumii, atât pe la Polul Nord, cât și pe la Polul Sud.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News