Prim-ministrul palestinian Mohammed Shtayyeh a dezvăluit, la începutul lunii iunie, existenţa unei propuneri palestiniene - dar fără a oferi multe detalii - de a contracara planul administraţiei preşedintelui republican Donald Trump, care prevede anexarea unor părţi din Cisiordania de către Israel şi crearea unui stat palestinian demilitarizat pe un teritoriu fragmentat fără Ierusalimul de Est drept capitală.
Salutat de Israel, care urmează să voteze punerea sa în aplicare începând de miercuri, planul a fost respins categoric de palestinieni. Într-un text înaintat Cvartetului (Uniunea Europeană, ONU, Rusia şi Statele Unite), palestinienii se declară "pregătiţi să reia negocierile bilaterale directe acolo unde s-au oprit". "Nimeni nu are atât de mult interes ca palestinienii să ajungă la un acord de pace şi nimeni nu pierde atât de mult ca palestinienii din lipsa păcii", se arată în textul de patru pagini, o copie a acestuia fiind obţinută de AFP.
"Suntem pregătiţi să avem statul nostru cu un număr limitat de arme şi o forţă de poliţie puternică pentru a fi respectată legea şi ordinea. Suntem pregătiţi să acceptăm prezenţa unei terţe părţi mandatate (de ONU) pentru a asigura respectarea acordului de pace privind securitatea şi frontierele", a mai indicat Autoritatea Palestiniană, menţionând NATO pentru "a conduce forţele internaţionale".
Anexarea Ierusalimului de Est duce la anularea acordurilor
Textul propune de asemenea "modificări minore ale frontierelor care să facă obiectul unui acord reciproc, pe baza frontierelor din 4 iunie 1967", data la care Israelul a început să ocupe Cisiordania. Când a prezentat contrapropunerea la 9 iunie, Shtayyeh a precizat că transferul teritoriilor se va face "de la egal la egal" din punct de vedere al "dimensiunii şi valorii". În ceea ce priveşte statutul Ierusalimului, unul dintre obstacolele majore în reglementarea conflictului israeliano-palestinian, palestinienii şi-au reiterat dorinţa de a face din partea de est a oraşului, ocupată şi anexată de Israel, capitala statului la care aspiră. "Dacă Israelul declară anexarea în oricare parte a teritoriului palestinian, aceasta va însemna în mod necesar anularea tuturor acordurilor semnate", avertizează documentul în încheiere, transmite Agerpres.
Potrivit France Presse, pe lângă coloniile sale, Israelul doreşte să anexeze Valea Iordanului, o câmpie cu un rol esenţial pentru agricultură ce reprezintă 30% din Cisiordania. Peste 2,8 milioane de palestinieni trăiesc în Cisiordania, unde locuiesc aproximativ 450.000 de israelieni în colonii considerate ilegale în conformitate cu dreptul internaţional, notează AFP.
Citește și: Hamas: Anexarea unor părţi din Cisiordania echivalează cu o 'declaraţie de război'
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News