Serviciul de Relații Publice (ISPR) al armatei pakistaneze a precizat că speculațiile din presă cu privire la anularea acordului pentru achiziția elicopterelor de atac și recunoaștere T129 (ATAK) din Turcia sunt „fără temei”.
De asemenea, unele publicații pakistaneze, care citează surse militare și diplomatice de la Islamabad, au informat că remarcile, din 5 ianuarie, ale directorului general al ISPR, general-maior Babar Iftikhar, au fost interpretate greșit, Pakistanul nerenunțând la acord.
Răspunzând la o întrebare referitoare la elicoptere în timpul unei conferințe de presă de miercuri, Iftikhar a fost citat că a spus că „în ceea ce privește acordul cu Turcia, am trecut mai departe”. În continuare, acesta a confirmat că Pakistanul era, de asemenea, în negocieri cu China pentru elicoptere de atac și „sperăm că vom primi câteva aparate de luptă (de la ei)”.
Pakistanul neagă că a anulat contractul pentru achiziționarea de elicoptere turcești T129 ATAK
„În timp ce se răspundea la o întrebare legată de acordul dintre Pakistan și Turcia pentru achiziționarea elicopterelor T-129 ATAK, declarația făcută de directorul general al ISPR a fost interpretată greșit pe unele platforme media digitale”, se precizează în comunicatul ISPR.
„Clarificăm că Pakistanul nu a exclus niciodată o achiziție de elicoptere militare din Turcia. Toate speculațiile în acest sens sunt lipsite de temei”, a mai precizat ISPR.
În 2018, Pakistanul a încheiat un acord, în valoare de 1,5 miliarde dolari, pentru importul a 30 de elicoptere, fabricate de TAI și echipate cu motoare furnizate de LHTEC, un joint venture dintre compania britanică Rolls Royce și cea americană Honeywell. Companiile străine sunt obligate să obțină, din partea SUA, o licență de export pentru produse militare care conțin componente americane.
Deși Washingtonul a dat, recent, undă verde la exportarea acestei aeronave în Filipine – un număr de șase elicoptere, nu a aprobat vânzarea către Pakistan, probabil datorită achiziționării de către Turcia a sistemului S-400 din Rusia, potrivit publicației turcești Daily Sabah.
Directorul TAI, Temel Kotil, a precizat, joi, că două elicoptere ATAK vor fi livrate în Filipine, pe 8 ianuarie. „Cu acestea două, am exportat șase elicoptere ATAK”, a declarat Kotil la o ceremonie de deschidere, în capitala Ankara.
Cu privire la importul elicopterelor din China, anumite rapoarte sugerează de mai mult timp că Islamabadul ar putea lua în considerare cumpărarea aparatelor Z-10ME, o versiune îmbunătățită a elicopterului chinezesc Z-10, în timp altele dezvăluie că motoarele elicopterelor chinezești au avut performanțe slabe în timpul testelor făcute de Pakistan.
Deocamdată, Pakistanul nu a renunțat la elicopterele turcești, dar nu se cunoaște, totuși, cu ce motoare vor fi acestea echipate. O soluție ar fi motoare produse chiar în Turcia, dar în acest caz, termenul de livrare a elicopterelor va fi semnificativ decalat.
Compania TUSAȘ Engine Industries (TEI) – filială a TAI care produce motoare, s-a angajat într-un proiect de dezvoltare a unui motor propriu pentru elicopterul Atak, care va fi folosit și pentru propulsia primului elicopter multirol indigen - T625, numit Gökbey. Până acum, au fabricat patru prototipuri ale T625, echipate, însă tot cu motoare produse de LHTEC, motorul autohton urmând să fie livrat în 2022.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News