Pakistanul a marcat 'ziua neagră' a Kashmirului, denunțând din nou ocupația Indiei

Trupe ale Pakistanului, sursă foto: Pakistan Army Instagram, isprofficial1
Trupe ale Pakistanului, sursă foto: Pakistan Army Instagram, isprofficial1

Pakistanul a marcat pe data de 27 octombrie ceea ce Islamabadul numește „ziua neagră” a Kashmirului - 73 de ani de la ocupația indiană.

Evenimentul a fost marcat și la București de către ambasada Pakistanului în România. 

Potrivit Ambasadei pakistaneze, au fost organizate evenimente care au trecut în revistă „atrocitățile indiene și încălcările drepturilor omului în provinciile Jammu și Kashmir, ocupate ilegal de India”.

La eveniment au participat membri ai diasporei pakistaneze, fiind citite mesajele transmise de președintele și premierul Pakistanului. 

E.S. ambasadorul Zafar Iqbal a trecut în revistă evenimentele care au dus la ocuparea teritoriului revendicat de Pakistan și a denunțat „încălcările atroce ale drepturilor omului comise de forțele de ocupație indiene, în special după 5 august 2019”.

A fost organizată și o expoziție foto, și, totodată, a fost proiectat și un film documentar despre Kashmir. 

Tensiunile între cele două puteri nucleare au crescut, după ce New Delhi a schimbat statutul de ședere pe lungă durată în Jammu și în Kașmir, în luna august a anului trecut, pe fondul unei lupte aeriene între cele două forțe care a avut loc în februarie 2019.

De atunci, forțele de frontieră s-au angajat aproape zilnic în confruntări de-a lungul liniei de control, o frontieră de facto care împarte valea Kașmir între cei doi rivali.

Cei doi vecini s-au confruntat de mai multe ori până acum - în 1948, în 1965 și în 1971. Cea mai recentă confruntare armată a durat trei săptămâni și a avut loc în valea Kargil din Kașmir în 1999.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel