Pact INF, suspendat. Rusia, propunere clară către SUA

Sebastian Florea |
Data actualizării: | Data publicării:

Moscova nu renunță de tot la Tratatul INF.

Rusia ar fi pregătită să ia în considerare noi propuneri din partea Statelor Unite pentru a înlocui pactul nuclear suspendat, datând din perioada Războiului Rece, cu un tratat mai amplu, în care să fie incluse mai multe state, a declarat joi adjunctul ministrului rus de externe Serghei Riabkov, transmite Reuters.

Oficialul rus a precizat într-o conferinţă de presă la Moscova că nu au fost primite din partea Washingtonului propuneri concrete pentru un nou pact.

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), după ce SUA au anunţat că se vor retrage din acesta după şase luni, în cazul în care Moscova va continua să încalce prevederile pactului, încheiat între SUA şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, în 1987.

Preşedintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că doreşte să organizeze discuţii în vederea creării unui nou tratat pentru controlul armelor.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel