Pachet militar important acordat Ucrainei de către Germania: Printre altele, tancuri Leopard 1A5, obuziere PzH 2000 sau sisteme Iris-T

Darius Muresan |
Data publicării:
Tanc Leopard 1A5 aflat în serviciul ''Forțelor de Desant Aerian'' ale Forțelor Armate Ucrainene, septembrie 2023. Sursa Foto: ArmyInform.
Tanc Leopard 1A5 aflat în serviciul ''Forțelor de Desant Aerian'' ale Forțelor Armate Ucrainene, septembrie 2023. Sursa Foto: ArmyInform.

Ucraina a primit un nou pachet extins de arme din Germania, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Kiev, informează Agerpres și DPA. Printre altele pachetul include tancuri Leopard 1A5, sisteme antiaeriene Gepard sau obuziere PzH 2000.

Furnizarea, confirmată şi de guvernul german, include 15 tancuri de luptă Leopard 1A5, două tancuri antiaeriene Gepard, un obuzier autopropulsat Panzerhaubitze 2000, două sisteme antiaeriene Iris-T şi două lansatoare de rachete Patriot.

Sistemele antiariene sunt deosebit de importante pentru Kiev pentru a combate atacurile Rusiei cu drone şi rachete, care s-au intensificat în ultimele săptămâni.

Guvernul german a declarat că furnizarea de sisteme suplimentare Iris-T a fost promisă în 2023.

Germania a livrat acum Ucrainei încă 65.000 de runde de muniţie pentru sistemele antiaeriene Gepard, precum şi muniţie suplimentară pentru sistemul Iris-T.

De asemenea, Berlinul a furnizat rachete aer-aer AIM-9L/I, care permit avioanelor de vânătoare să atace ţinte aeriene.

În afară de armele grele, noul pachet german include de asemenea, camioane, drone, sisteme radar şi muniţie.

Germania a furnizat până acum, sau a promis să furnizeze, ajutor militar în valoare de circa 28 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina.

Majoritatea fondurilor au fost folosite pentru a finanţa livrările de arme din industrie, în timp ce restul, circa 5,2 miliarde de euro, înseamnă livrări directe din stocurile militare germane.

Germania este al doilea cel mai mare susţinător al Ucrainei după SUA, furnizând Kievului arme şi alte forme de ajutor.

Ucraina se apără deja de aproape trei ani de invazia la scară largă declanşată împotriva sa de Rusia în februarie 2022.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel