Pacea, un proces tot mai greu. Rusia acuză Ucraina că nu e consecventă în negocieri

Kremlinul a acuzat luni Ucraina că îşi modifică în permanenţă poziţia în privinţa punctelor convenite deja la negocierile de pace, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Publicitate

'Contactele continuă la nivel de experţi în cadrul procesului de negociere', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o teleconferinţă cu presa.

'Din nefericire, partea ucraineană nu este consecventă în ce priveşte punctele asupra cărora s-a convenit', a afirmat el.

'Îşi schimbă adesea poziţia, iar trendul procesului de negociere lasă mult de dorit', a adăugat Peskov.

Cu acelaşi prilej, el a spus că este încă timp ca statele aşa-numite 'neprietene' să treacă la plata gazului în ruble.

Peskov a refuzat să dezvăluie câte ţări au fost de acord până acum să facă acest pas.

La sfârşitul lui martie, preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care cumpărătorilor străini li se cere să plătească în ruble pentru gazul furnizat de Rusia, în caz contrar urmând ca livrările să fie întrerupte, o măsură respinsă de capitale europene şi pe care Germania a echivalat-o cu un 'şantaj'.

Conform lui Peskov, plăţile pentru livrările care au avut loc după intrarea în vigoare a decretului lui Putin sunt aşteptate în mai. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel