Exercițiul, care va fi condus de șeful Statului Major Întrunit al OTSC, general colonel Anatoly Sidorov (de origine rusă), se va desfășura la baza Regimentului 38 Transmisiuni aparținând Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse.
Accentul activităților planificate va fi pus pe comandă, control și logistică, elemente vitale pentru sprijinul unor eventuale desfășurări militare rusești în Republica Belarus. Astfel, în timpul exercițiului, vor fi testate capabilitățile de reacție rapidă ale OTSC, prin întrebuințarea elementelor de comunicații ale Trupelor de Desant ale Federației Ruse, ca bază de comandă și control la nivelul organizației.
Scopul principal declarat al exercițiului constă în testarea procedurilor de utilizare a unui post de comandă al Trupelor de Desant ale Federației Ruse ca bază a Forței de Reacție Rapidă (RRF) a OTSC.
Misiunea RRF constă în răspunsul rapid la amenințările la adresa securității statelor membre CSTO. RRF include aproximativ 18.000 de militari, majoritatea acestora provenind de la Trupele de Desant, principala forță expediționară a Rusiei.
Probabil, exercițiul se înscrie în inițiativa președinților Federației Ruse și Republicii Belarus, Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko, de a desfășura exerciții militare comune aproape lunar, atât în Belarus, cât și în Rusia. O decizie în acest sens a fost luată de cei doi președinți în luna septembrie 2020.
Exercițiul ar putea face parte din eforturile Kremlinului de a pregăti linii logistice de aprovizionare a trupelor în vederea unei eventuale dislocări în Republica Belarus.
În acest context se înscriu și exercițiile desfășurate de Federația Rusă la începutul lunii octombrie, care au vizat transportul de muniții și combustibili mai aproape de teritoriul Republicii Belarus.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News