Siria. Bombardamente siriene şi ruseşti în provincia Idlib

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Bombardamentele regimului sirian împotriva provinciei Idlib au fost reluate duminică. 

Bombardamentele regimului sirian, susţinut de Rusia, împotriva provinciei Idlib, ultimul bastion insurgent din nord-vestul Siriei, au fost reluate duminică după o scurtă pauză, înregistrându-se cel puţin un mort, a indicat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), citat de AFP. 

Sâmbătă, avioane de vânătoare ruseşti au întreprins cele mai intense lovituri aeriene în decurs de o lună, în vederea lansării unei vaste ofensive împotriva Idlib, aşteptată de săptămâni de zile, potrivit OSDO. Duminică, după o pauză de câteva ore, ''elicoptere ale forţelor regimului au lansat aproape 40 de bombe-baril asupra satului Hbit, în sudul provinciei, omorând cel puţin un copil'', a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman. 

Raiduri întreprinse de către aviaţia rusă asupra oraşului Latamne

Paralel, potrivit sursei, ''peste zece raiduri'' au fost întreprinse de către aviaţia rusă asupra oraşului Latamne, în nord-vestul provinciei Hama'', zonă adiacentă provinciei Idlib şi care este de asemenea controlată de către rebeli şi jihadişti. Loviturile aeriene au vizat un spital, care este acum nefuncţional, în timp ce o altă infrastructură spitalicească, din apropiere de Hama, situată în sectorul sudic al Idlibului, a fost deja sever avariată sâmbătă într-un raid aerian. Circa trei milioane de persoane, din care majoritatea sunt persoane strămutate, trăiesc în provincia Idlib şi în enclavele rebele din provinciile vecine Hama, Alep şi Latakia, potrivit ONU, care se teme în legătură cu o nouă catastrofă umanitară şi strămutarea a circa 800.000 de asalt.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel